|
Astronomii au descoperit o exoplanetă asemănătoare lui Jupiter din tinerețe (Video)
Astronomii au reușit să fotografieze o exoplanetă foarte tânără, care s-ar fi format în urmă cu mai puțin de 20 de milioane de ani în urmă, și care ar putea oferi prețioase informații în legătură cu nașterea unor planete precum Jupiter, cu care este comparabilă din multe puncte de vedere, arată un studiu publicat joi în revista americană 'Science'.
Numită '51 Eridani b', planeta este considerată tânără în termeni astronomici, ea formându-se la 40 de milioane de ani după dispariția dinozaurilor de pe Pământ. Ea încă radiază căldură și astfel a putut fi reperată cu ajutorul noului instrument Gemini Planet Imager (GPI), instalat din 2014 pe telescopul South Gemini din Chile.
Spre deosebire de metodele indirecte folosite anterior, ca de exemplu de telescopul spațial american Kepler, prin care se urmăresc stelele pentru a detecta umbra planetelor care trec prin fața acestora, GPI încearcă să descopere exoplanetele direct prin lumina pe care o emit acestea.
'51 Eridani b' — prima exoplanetă descoperită prin intermediul GPI — are o masă de două ori mai mare decât Jupiter și se mișcă pe orbita unei stele asemănătoare soarelui, foarte tânără și ea, care se află la aproximativ 96 de ani lumină de Terra, informează Reuters și Le Monde. Distanța dintre '51 Eridani b' și soarele său este puțin mai mare decât cea dintre Jupiter și Soare.
'51 Eri b' oferă posibilitatea 'studierii în detaliu a unei planete care este încă influențată de condițiile inițiale de formare', au explicat autorii studiului, astronomi de la Stanford University.
Analizele au arătat că atmosfera acestei planete, la fel ca a lui Jupiter, conține predominant metan, iar oamenii de știință speră că această descoperire îi va ajuta să afle cum s-au format și cum evoluează acest gen de planete gazoase uriașe.
'51 Eri b' este 'prima planetă tânără (descoperită) care arată probabil ca Jupiter în urmă cu miliarde de ani, ceea ce o face să fie în prezent cea mai importantă piesă dintr-un puzzle asupra formării planetelor', a subliniat astronomul Travis Barman, de la University of Arizona.
Până la ora actuală, au fost descoperite doar câteva planete în afara sistemului nostru solar, dar toate sunt foarte mari, de cinci până la 13 ori mai masive decât Jupiter.
'51 Eri b' este cea mai mică exoplanetă localizată deocamdată și, totodată, una dintre cele mai reci. 'Temperatura ei este de 430 de grade Celsius, așa încât este mult mai caldă decât Terra. Dar este mult mai rece decât majoritatea planetelor asemănătoare cu Jupiter observate de astronomi în jurul altor stele, și a căror temperatură este de aproximativ 1.700 de grade Celsius. Jupiter al nostru are circa 143 de grade Celsius, așa încât, 51 Eri b este la mijloc', a explicat, pentru ziarul spaniol 'El Mundo', Eric Nielsen, cercetător la Stanford University.
Sursa:
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Odată, au întrebat un bătrân pustnic
- La mulți ani cu ocazia Zilei Victoriei! (+Video)
- El a fost primul opozant al sistemului
- Cum este bună viața la țară?
- Minunatele băuturi te vor ajuta să lupți împotriva kilogramelor în plus, a umflăturilor și a celulit…
- În Austria există un loc uimitor de frumos - Lacul Verde (+ Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1711
- Populația:
- 1907 locuitori
Teiu este un sat şi comună din din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Din componenţa comunei fac parte localităţile: Teiu și Tocmagiu. Localitatea se află la distanța de 33 km de orașul Grigoriopol și la 72 km de Chișinău. Populaţia satului Teiu alcătuia 1907 oameni în anul 2011. Satul Teiu a fost menționat documentar în anul 1711.
Comentarii
(0)