|
Cînd va prezenta Natalia Gordienko piesa cu care va merge la Eurovision
Natalia Gordienko se pregătește intens de participarea la vestita competiție „Eurovision Song Contest”, care va avea loc în acest an la Rotterdam, Olanda.
În cadrul unei emisiuni televizate, artista a mărturisit că are mari emoții, dar este sigură că piesa cu care va merge la concurs îi va aduce un loc de frunte, mai ales că lucrează cu „o echipă de vis”.
„Va fi o piesă total diferită față de cea de anul trecut. Melodia îmi place foarte mult, pentru că mă reprezintă la maximum. E dinamică, pozitivă, sperăm toată lumea să danseze împreună cu noi. Am filmat și videoclipul. Piesa împreună cu videoclipul va fi lansată în luna martie”, a declarat Natalia.
Cît despre relația pe care o are cu Filip Kirkorov, interpreta a menționat că vestitul artist din Rusia se ocupă de fiecare detaliu - de la voce, pînă la vestimentație.
„El mă suține foarte mult, pentru mine e o responsabilitate dublă - că reprezint țara întreagă și că reprezint echipa noastră. Fac tot posibilul să avem cel mai bun rezultat în luna mai. El (n. r. Filip Kirkorov) este unul dintre autorii piesei, el este și producătorul general al proiectului”, a adăugat Natalia Gordienko.
Semifinalele concursului „Eurovision Song Contest 2021” se vor desfășura în data de 18 și 20 mai, marea finală fiind programată pentru data de 22 mai.
Sursa:
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1918
- Populația:
- 344 locuitori
Bobocica este un sat din cadrul comunei Enichioi, raionul Cantemir. Localitatea se află la distanța de 41 km de orașul Cantemir și la 127 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 344 locuitori. Satul Bobocica a fost înființat în anul 1918.
Comentarii
(0)