25 aprilie 2016, 16:48 Personalități views 8687
Georgeta Varvarici – balerina moldoveancă ajunsă în Germania
25 aprilie 2016, 16:48 Personalități views 8687

Georgeta Varvarici – balerina moldoveancă ajunsă în Germania

Deja devine o obișnuință faptul că tot mai multe talente ale Moldovei se regăsesc peste hotarele țării.

Printre aceste cazuri este și cel al balerinei Georgeta Varvarici, care își face o carieră de succes în Germania, notează NOI.md.

Geta a făcut cunoștință cu lumea baletului la vîrsta de nouă ani, la insistența părinților, chiar la un an după aceasta a urcat deja pe scenă. „Niciodată nu am crezut că voi dansa balet. Părinții mei au jucat un rol important în viața mea de balerină", a menționat artista în cadrul unei emisiuni.

De la început îi era frică să iasă în fața publicului, iar acum scena i-a devenit a doua casă. A absolvit Colegiul Național de Coregrafie, iar apoi, dintr-o simplă curiozitate, a ajuns să studieze la Academia de Balet din Mün¬chen. „Nu aveam prea multe așteptări. Am trimis un video la Academie, iar după ce am fost admisă, mă simțeam cea mai norocoasă, deoarece nu fiecăruia i se oferă șansa de a studia gratis la o academie atît de prestigioasă!", a mărturisit balerina.

La Mün¬chen și-a început și cariera de balerină, iar în 2014 a ajuns deja la Berlin. Departe de casă, Georgeta nu uită de cei care i-au pus baza în acest domeniu și afirmă că este mîndră de faptul că a studiat baletul în Republica Moldova. Potrivit ei, la noi în țară se pune accentul pe baletul clasic, în străinătate însă se respectă un echilibru între stilurile clasic, neoclasic și contemporan.

Despre baletul de acasă, Geta afirmă că îi lipsește o conducere adecvată, care ar putea ține trupa intactă, și, desigur, remunerarea rămîne de dorit.

Sursa: www.noi.md

Cuvinte cheie:

personalitati , balet , Germania

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1913
Populația:
82 locuitori

Pălăria este un sat din cadrul comunei Ţambula, raionul Sîngerei. Satul are o suprafaţă de circa 0.53 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 4.30 km. Satul Pălăria se află la 24 km de orașul Sîngerei și la 120 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 82 de oameni. Satul Pălăria a fost fondat în anul 1913.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.