16 iulie 2013, 09:41 Realitatea moldovenească views 6985
16 iulie 2013, 09:41 Realitatea moldovenească views 6985

Procedura de acordare a cetăţeniei R. Moldova va fi simplificată


Foto: moldopres

Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor (MTIC) a promovat modificări la Legea Cetăţeniei Republicii Moldova. Principalele schimbări se referă la delimitarea competenţelor în domeniul acordării cetăţeniei între MTIC şi instituţia prezidenţială, transmite MOLDPRES.

Ministerul nominalizat nu va mai decide asupra acordării sau neacordării cetăţeniei în funcţie de respectarea condiţiilor înaintate şi va fi abilitat cu obligaţiuni pur tehnice - de primire a cererii, verificare a documentelor solicitantului şi expedierea acestora pe adresa Preşedintelui Republicii Moldova. Chiar dacă persoana nu va întruni condiţiile necesare pentru acordarea cetăţeniei, setul de documente, însoţit de o notă informativă, va fi transmis instituţiei prezidenţiale pentru examinare.

Potrivit modificărilor, pe lista persoanelor care pot solicita cetăţenia R. Moldova prin naturalizare (acordarea cetăţeniei la cerere persoanei care domiciliază legal şi obişnuit pe teritoriul Republicii Moldova) sînt incluşi beneficiarii de azil politic şi de protecţie umanitară. Pentru aceasta ei vor trebui să prezinte dovada şederii legale şi continue timp de 8 ani pe teritoriul ţării noastre. Calcularea termenului de naturalizare se va face din ziua autorizării şederii solicitantului pe teritoriul R. Moldova.

Totodată, prin completările operate se atribuie o semnificaţie mai largă noţiunii de "domiciliu legal şi obişnuit" pentru corespunderea acesteia prevederilor Convenţiei Europene cu privire la cetăţenie. De asemenea, este exclusă cerinţa de împlinire a vîrstei de 18 ani de către persoana care renunţă la cetăţenia Republicii Moldova.

Proiectul de lege respectiv a fost aprobat de Guvern şi urmează să fie examinat de Parlament. De la proclamarea independenţei Republicii Moldova, peste 2000 de persoane au dobîndit cetăţenia ţării noastre prin naturalizare.

Cuvinte cheie:

cetatenie , Moldova , pasaport

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1573
Populația:
11128 locuitori

Costeşti este un sat şi comună din raionul Ialoveni. Costeşti este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 10 km de orașul Ialoveni și la 22 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 11128 de oameni. Satul Costești a fost menționat documentar în anul 1573.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.