09 decembrie 2021, 17:00 Realitatea moldovenească views 1756
Mai multe raioane din țară vor beneficia de un proiect de securizare a aprovizionării cu apă şi sanitaţie
09 decembrie 2021, 17:00 Realitatea moldovenească views 1756

Mai multe raioane din țară vor beneficia de un proiect de securizare a aprovizionării cu apă şi sanitaţie

Republica Moldova urmează să inițieze negocieri cu Asociația Internațională pentru Dezvoltare în vederea contractării unui împrumut de stat extern în valoare de cca 43,1 milioane de euro pentru dezvoltarea infrastructurii de apă și sanitație în raioanele din țara noastră, transmite MOLDPRES.

Comisia parlamentară pentru politică externă și integrare europeană, cu votul majorității membrilor, a avizat pozitiv inițierea negocierilor asupra proiectul Acordului de finanțare dintre Moldova și Asociația Internațională de Dezvoltare în vederea realizării proiectului "Securitatea aprovizionării cu apă și sanitație în Republica Moldova".

Proiectul este orientat spre sporirea accesului la serviciile de alimentare cu apă și sanitație într-un număr de zone rurale și orașe selectate, urmare a unei analize efectuate de Banca Mondială. Totodată, acesta vine să consolideze capacitățile instituționale locale și naționale de prestare a serviciilor de aprovizionare cu apă și canalizare.

Activitățile de reabilitare și îmbunătățire a serviciilor de aprovizionare cu apă se vor efectua în raioanele Cahul, Vulcănești (Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia) și Râșcani. La fel, extinderea și îmbunătățirea infrastructurilor de ape uzate se va realiza în municipiile Soroca și Comrat.

În scopul realizării proiectului, Republica Moldova urmează să contracteze un împrumut în valoare de 43,1 milioane de euro din partea Asociației Internaționale pentru Dezvoltare și un grant în valoare de peste 1,5 milioane de euro din partea Agenției Austriece pentru Dezvoltare. Implementarea Acordului de finanțare este preconizată pentru perioada 2022-2027.

Proiectul propus va contribui la realizarea Strategiei de alimentare cu apă și sanitație 2014-2030 și Planului Național de Acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova - Uniunea Europeana, în perioada 2017-2019, care stabilește ținte intermediare naționale pentru 2024.

Sursa: www.moldpres.md

Cuvinte cheie:

apa , raioane

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1643
Populația:
482 locuitori

Drojdieni este un sat din cadrul comunei Şişcani, raionul Nisporeni. Localitatea se află la distanța de 21 km de orașul Nisporeni și la 70 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 482 de oameni. Satul Drojdieni afost menționat documentar în anul 1643.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.