02 ianuarie 2013, 16:31 Realitatea moldovenească views 3961
02 ianuarie 2013, 16:31 Realitatea moldovenească views 3961

Primăria Chișinău acuzată că a oferit o autorizație de construcție cu încălcarea planului urbanistic general

Inspecția de Stat în Construcții învinuiește Primăria Chișinău că a oferit unei companii autorizație de construcție cu încălcarea planului urbanistic general, notează NOI.md.

Autorizația respectivă a fost eliberată pentru ridicarea unui bloc locativ cu nouă nivele pe strada Ion Creangă din capitală. ISC a refuzat înregistrarea autorizației de construcție, după ce a depistat mai multe încălcări. Potrivit instituției, blocul de locuit urmează să fie ridicat în locul unei stații de deservire a automobilelor, care este la moment amplasată acolo, iar acest lucru contravine Regulamentului local de urbanism, aprobat prin Decizia Consiliului municipal Chişinău.

De asemenea, refuzul inspecției se explică prim faptul că zona în care urmează a fi amplasat edificiul respectiv, este foarte zgomotoasă, iar conform Codului C-7 acest lucru este interzis.

Solicitat de NOI.md, șeful Inspecției de Stat în Construcție, Radu Vasile, a declarat că autorizația de construcție a fost întoarsă Primăriei, care urmează fie să facă modificări în planul urbanistic general, fie să anulează autorizația de construcție.

„Vina este a administrației publice locale pentru că a permis eliberarea autorizației de construcție cu încălcări a planului de urbanism general”, a declarat Vasile pentru NOI.md.

La rîndul său, reprezentantul investitorului care urmează să construiască blocul locativ, Andrian Celacu, a declarat că modificările în planul urbanistic general au fost făcute, „însă nu au fost avizate, deocamdată, de Consiliul Municipal Chișinău”.

„Proiectul a fost avizat de „Chișinău Proiect”, iar ei se obligă să introducă modificările în planul urbanistic general”, a specificat Celacu. Totodată, el a spus că lucrările la edificiul respectiv încă nu au început. „Vom începe lucrările atunci cînd vom avea în mînă autorizația de construcție”, a conchis Celacu.


Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

primaria , lege

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Municipiu
Prima atestare:
sec. XVIII
Populația:
23327 locuitori
Logo

Municipiul Comrat este capitala unităţii teritoriale autonome Găgăuzia din Republica Moldova. Amplasat în partea de sud a republicii, în valea rîului Ialpugul-Mare, municipiul Comrat este situat la o distanţă de 100 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia municipiului constituie 23327 locuitori. Data primei atestări documentare a oraşului Comrat este incertă. Localitatea a apărut la hotarul secolelor XVIII şi XIX, iar în 1819 autorităţile ruse colonizau  satul cu bulgari şi alte naţionalităţi venite de peste Dunăre.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.