02 septembrie 2019, 16:30 Realitatea moldovenească views 3908
Cum apără noul Cod Civil drepturile consumatorului
02 septembrie 2019, 16:30 Realitatea moldovenească views 3908

Cum apără noul Cod Civil drepturile consumatorului

Anul acesta a fost adoptată noua redacție a Codului Civil (CC), la care s-a lucrat timp de patru ani. Aceasta include peste o mie de articole. Experții găsesc progresiste multe dintre modificările și completările introduse, fapt care va contribui la facilitarea muncii practice și la aplicarea uniformă a legislației. Am vorbit deja despre unele prevederi ale CC actualizat într-o publicație recentă.

Redacția nouă a Codului civil acordă drepturilor consumatorului unul dintre rolurile centrale.

La elaborarea amendamentelor s-a ținut cont de codurile civile ale unui șir de țări, dar și de directivele europene în domeniul dreptului privat și cel al apărării consumatorilor. În actualul CC numeroase chestiuni au fost reglementate mai minuțios, fapt care trebuie să faciliteze viața cetățenilor care adesea se confruntă cu incompetența și rea-voința comercianților autohtoni. Chiar dacă în Moldova adesea aplicarea practică a legilor se face cu rețineri, adoptarea CC renovat asigură consumatorilor mai multe posibilități de apărare a drepturilor lor.

În plus, anterior, legile privind apărarea drepturilor consumatorilor nu țineau cont de multe dintre noutățile care țin de dezvoltarea tehnologiilor.

Noi.md a luat cunoștință de inovațiile din sfera apărării drepturilor consumatorilor, reflectate în legislația civilă. Acestea pot prezenta interes pentru toți cei care fac cumpărături și apelează la serviciile pieței moldovenești, inclusiv în cazul tranzacțiilor efectuate pe internet sau la telefon.

Continuarea articolului citiți pe noi.md.

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

cod , drepturi , consumatori

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1795
Populația:
4655 locuitori

Ţarigrad este un sat şi comună din raionul Drochia. Ţarigrad este unicul sat din comuna cu acelaşi nume și este situat la 4 km de orașul Drochia și la 160 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 4655 de oameni. Satul Ţarigrad a fost atestat documentar pentru prima dată la 27 iulie 1795 sub denumirea de Corbu.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.