|
Un Institut Diplomatic va fi creat la Chișinău
Guvernul a aprobat hotărîrea cu privire la crearea Institutului Diplomatic, care va avea ca obiectiv instruirea şi perfecţionarea profesională a personalului instituțiilor serviciului diplomatic, precum şi formarea, pregătirea funcţionarilor din cadrul instituţiilor administraţiei publice a căror activitate este direct legală de relaţiile internaţionale şi politica externă.
„Avînd în vedere necesitatea asigurării cu cadre de o înaltă pregătire, atît pentru serviciul diplomatic, cît şi pentru alte autorităţi ale administraţiei publice centrale, se consideră necesară crearea unei instituţii specializate - Institut Diplomatic, ca fiind o instituţie publică cu personalitate juridică", a menționat ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi. Aceasta va aduce „un beneficiu semnificativ, sub formă de creşterea continuă a calităţii serviciului diplomatic al Republicii Moldova, ceea ce este vital pentru promovarea intereselor ţării noaste în prezenta ordine internaţională".
Ministrul a adăugat că astfel de instituții există în mai multe ţări europene, precum România, Bulgaria, Estonia, Austria, Muntenegru, Croaţia, Serbia ș.a. Asemenea iniţiative au fost realizate recent în ţările din Parteneriatul Estic (Georgia, Armenia). Majoritatea instituţiilor menţionate au fost fondate şi activează pe lîngă Ministerele Afacerilor Externe ale ţărilor respective.
Printre programele majore de instruire se vor regăsi cursurile în domenii prioritare precum: dreptul diplomatic şi consular; problematica teoriei şi practicii relaţiilor internaţionale - probleme şi procese globale, decizionale în politica externă; dreptul internaţional şi european - probleme juridice şi instituţionale ale globalizării, integrarea europeană; diplomaţia multilaterală; problemele regionale şi de securitate.
Sursa:
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Odată, au întrebat un bătrân pustnic
- La mulți ani cu ocazia Zilei Victoriei! (+Video)
- El a fost primul opozant al sistemului
- Cum este bună viața la țară?
- Minunatele băuturi te vor ajuta să lupți împotriva kilogramelor în plus, a umflăturilor și a celulit…
- În Austria există un loc uimitor de frumos - Lacul Verde (+ Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1876
- Populația:
- 1603 locuitori
Vişniovca este un sat şi comună din raionul Cantemir. Vişniovca este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 28 km de orașul Cantemir și la 113 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1603 oameni. Satul Vişniovca a fost menționat documentar în anul 1876.
Comentarii
(0)