|
O misiune FMI vine astăzi în R. Moldova
O echipă de experți ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) efectuează o vizită de lucru în Republica Moldova în perioada 25 octombrie – 7 noiembrie 2017. Delegația este condusă de Ben Kelmanson, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Reprezentanței FMI în Republica Moldova.
Experții vor purta discuții cu autoritățile în contextul pregătirii pentru consultările periodice prevăzute de Articolul IV al Statutului FMI pentru anul 2017, dar și pentru evaluarea a doua a programului susținut de FMI prin mecanismele de finanțare ECF (Mecanismul extins de creditare) și EFF (Mecanismul de finanțare extinsă).
Totodată, misiunea va analiza evoluțiile recente din economie și progresul atins în implementarea programului autorităților, va actualiza datele și va evalua perspectivele la nivel macroeconomic și va discuta cu autoritățile despre politicile macroeconomice din viitor.
Programul pe trei ani al autorităților Republicii Moldova, susținut de FMI, a fost aprobat la 7 noiembrie 2016. Acesta prevede un credit în valoare de 182 de milioane de dolari, dintre care 59 de milioane de dolari au fost deja debursate. Două treimi din suma creditului este acordată în baza Mecanismului extins de creditare, care prevede o rată a dobânzii egală cu zero pînă la finele anului 2018, o perioadă de grație de cinci ani și jumătate și un termen de rambursare de 10 ani. Partea rămasă a creditului este acordată în baza Mecanismului de finanțare extinsă, care prevede o rată anuală a dobînzii egală cu rata de bază a dobînzii pentru Drepturi Speciale de Tragere, de 1,3 la sută, pe un termen de rambursare de 10 ani și o perioadă de grație de patru ani și jumătate.
O misiune a Fondului Monetar Internațional (FMI) condusă tot de Ben Kelmanson, a fost la Chișinău în perioada 17-21 iulie.
Sursa:
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1527
- Populația:
- 5013 locuitori
Copanca este un sat şi comună din raionul Căuşeni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Copanca și Valea Verde. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Căușeni și la 81 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 5013 oameni. Satul Copanca a fost menționat documentar în anul 1527.
Comentarii
(0)