24 iunie 2017, 11:25 Realitatea moldovenească views 5525
Guvernul a aprobat o serie de modificări la Codul muncii
24 iunie 2017, 11:25 Realitatea moldovenească views 5525

Guvernul a aprobat o serie de modificări la Codul muncii

Cabinetul de miniștri a aprobat o serie de modificări la Codul muncii.

Măsura are menirea să îmbunătățească mediul de afaceri și climatul investițional prin perfecționarea legislației muncii şi redefinirea unor obligații ale salariaților.

Astfel, angajatorii vor fi scutiți de obligația de a prezenta informații despre ștatele de personal inspecției teritoriale de muncă, precum și de a elibera salariaților permise nominale de acces în clădire. Totodată, emiterea ordinului de angajare va deveni opțională, fapt care va contribui la reducerea poverii administrative asupra angajatorilor.

Contractul individual de muncă cu cetățenii străini va putea fi încheiat pentru o durată determinată. Această modificare este necesară pentru că străinii își desfășoară activitatea conform avizului de ședere provizorie, care se eliberează pentru o perioadă determinată de timp.

Totodată, contractele individuale de muncă vor înceta inclusiv la retragerea de către autorități a autorizației care acordă persoanei dreptul de a activa într-o anumită profesie. De exemplu, șoferilor - la retragerea permisului de conducere. La fel, conducătorii de filiale sau reprezentanțe ale companiilor vor trebui să anunțe în scris angajatorul despre intenția de a demisiona cu o lună înainte.

De asemenea, documentul promovat de Executiv reglementează cazurile de încălcare gravă a obligațiilor de muncă. Printre acestea: primirea și eliberarea bunurilor, precum și a mijloacelor bănești, fără perfectarea documentelor necesare; acordarea de servicii prin uzul funcției în schimbul unei remunerații; folosirea în scopuri personale a banilor încasați și a bunurilor angajatorului. La fel, va fi considerată încălcare gravă nerespectarea clauzei de confidențialitate; încălcarea cerințelor de securitate și sănătate în muncă; refuzul de a trece examenul medical, atunci când acesta este obligatoriu; cauzarea unui prejudiciu material în mărime care depășește cinci salarii medii lunare pe economie prognozate.

Documentul mai prevede că salariatul va fi obligat să informeze angajatorul sau conducătorul despre imposibilitatea de a se prezenta la serviciu, imediat ce au apărut circumstanțele neprevăzute. La fel, se acordă angajatorilor posibilitatea de a aplica perioada de probă pentru tinerii specialiști.

Proiectul de lege a fost elaborat în cadrul a două grupuri de lucru create sub egida Consiliului Economic de pe lângă Prim-ministru, cu participarea reprezentanților autorităților publice, asociațiilor de business, organizațiilor sindicale și patronale, precum și a societății civile.

Documentul urmează să fie transmis Parlamentului pentru examinare.

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

Codul Muncii , schimbări , guvern

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1921
Populația:
3341 locuitori

Sîngereii Noi este un sat şi comună din raionul Sîngerei. Din componenţa comunei fac parte localităţile Mărineşti și Sîngereii Noi. Satul Sîngereii Noi se află la distanța de 17 km de orașul Sîngerei și la 119 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004 populaţia satului constituia 3341 de oameni. Localitatea a fost întemeiată în anul 1921.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.