16 decembrie 2016, 11:00 Realitatea moldovenească views 5707
Va fi creată Agenția Recuperarea Bunurilor Infracţionale
16 decembrie 2016, 11:00 Realitatea moldovenească views 5707

Va fi creată Agenția Recuperarea Bunurilor Infracţionale

În Republica Moldova va fi creată Agenția Recuperarea Bunurilor Infracţionale (ARBI), potrivit unui proiect de lege adoptat astăzi de Parlament în prima lectură.

Conform documentului, ARBI va fi o instituție cu statut autonom, în subordinea Centrului Național Anticorupție (CNA). Aceasta va urmări recuperarea activelor și fondurilor obținute din infracțiuni, în special, cele de corupție, spălare a banilor și criminalitate organizată. Totodată, vor fi recuperate bunurile infracționale aflate atît pe teritoriul țării, cît și cele de peste hotare.

La fel, 3% din valoarea bunurilor confiscate în folosul statului vor fi transferate anual în bugetul CNA. În cadrul ARBI vor activa ofițeri de urmările penală, experți și specialiști în domeniile contabilitate și audit, ofițeri de investigații speciale ș.a. „Iniţial sînt suficiente pînă la 30 de cadre. Nu preconizăm să angajăm oameni noi. Va fi posibil de susținut această agenție prin cele 3% primite din bunurile recuperate. Bugetul CNA presupune doar salarizarea angajaților acestei Agenții", a declarat directorul adjunct al CNA, Cristina Țărnă.

Totodată, reprezentanţii opoziţiei parlamentare s-au pronunţat împotriva creării unei asemenea agenţii. „Este foarte greu de înţeles oportunitatea creării acestei agenţii şi dublarea eforturilor deja existente", a specificat deputatul PLDM, Tudor Deliu.

„Nu văd necesitatea unei asemenea agenţii, întrucît persoanele numite acolo în funcţie vor face exact acele lucruri pentru care în prezent sînt plătiţi alţi angajaţi", a spus socialistul Vasile Bolea.

Proiectul de lege a fost înregistrat în Parlament la 28 noiembrie curent. Documentul a fost inițiat de către un grup de deputaţi din majoritatea parlamentară.

Sursa: moldpres.md

Cuvinte cheie:

parlament , agenție

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1578
Populația:
1070 locuitori

Climăuţii de Jos este un sat şi comună din raionul Șoldăneşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Climăuţii de Jos și Cot. Satul Climăuţii de Jos este aşezat la gura rîuşorului Cuşmirca, pe malul drept al Nistrului, la o distanță de 25 km de orașul Șoldănești şi la 133 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1070 de oameni. Prima mențiune documentară a satului Climăuți datează din anul 1578.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.