28 septembrie 2016, 10:30 Realitatea moldovenească views 5190
Interdicție privind importul de produse din carne din Ucraina
28 septembrie 2016, 10:30 Realitatea moldovenească views 5190

Interdicție privind importul de produse din carne din Ucraina

Republica Moldova va introduce interdicție asupra importului de animale vii și produse din carne și alimente din Ucraina și din alte regiuni afectate de pesta porcină africană.

Această decizie urmează a fi luată astăzi, în cadrul ședinței urgente convocate de către prim-ministrul Pavel Filip pentru a discuta măsurile ce se impun pentru prevenirea răspîndirii pestei porcine africane pe teritoriul Republicii Moldova.

Potrivit ultimelor informaţii, în satele Moşana şi Cernoleuca din raionul Donduşeni au fost depistate două focare cu suspiciune de infectare cu virusul pestei porcine. Specialiştii au informat că probele preluate de la animalele decedate au fost transmise la un laborator acreditat din Spania şi mîine urmează să fie primite rezultatele acestora. Se presupune că virusul a fost adus prin importul produselor din carne din Ucraina, unde au fost înregistrate mai multe cazuri de infectare cu pesta porcină africană.

Premierul Pavel Filip a solicitat autorităţilor să dea dovadă de maximă responsabilitate şi mobilizare şi să întreprindă toate acţiunile necesare pentru a preveni răspîndirea acestui virus pe teritoriul Republicii Moldova.

„Cer să avem o abordare foarte serioasă. Virusul poate afecta industrii întregi, de la creşterea porcinelor, pînă la prelucrarea cărnii şi cultivarea furajelor. E nevoie să aprobăm un plan concret de măsuri, care să prevadă responsabilitatea fiecărei instituţii în parte", a accentuat Pavel Filip.

În urma discuţiilor, Comisia pentru situaţii excepţionale a aprobat un plan de măsuri privind prevenirea răspîndirii pestei porcine africane pe teritoriul Republicii Moldova. Documentul prevede între altele că Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor va coordona acţiunile de prevenire a răspîndirii pestei porcine africane pe teritoriul ţării noastre şi va asigura fondurile necesare pentru desfăşurarea activităţilor în vederea controlului virusului. Totodată, autorităţile vor efectua controale la punctele de trecere a frontierei de stat, pentru a exclude eventualitatea introducerii pe teritoriul Republicii Moldova a produselor de origine animală temporar interzise.

În acelaşi timp, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, în comun cu Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, va elabora un proiect de hotărîre de guvern prin care să fie interzis importul animalelor vii receptive la acest virus, a produselor din carne din zonele de risc, precum şi a furajelor din regiunile afectate de virusul pestei porcine africane. Decizia va fi examinată în regim de urgenţă în şedinţa de mîine a Executivului.

Pentru a reduce la maximum posibilităţile de răspîndire a pestei porcine africane pe teritoriul Republicii Moldova, va fi organizată o amplă campanie de informare privind posibilele riscuri şi modalităţile de acţionare în cazul depistării unor focare de infectare cu acest virus.

Pesta porcină africană este o boală contagioasă, care afectează speciile domestice şi sălbatice de porcine. Virusul nu se transmite la om, dar poate provoca pierderi economice uriaşe.

Sursa: www.noi.md

Cuvinte cheie:

carne , import , Ucraina

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1775
Populația:
1369 locuitori

Sărata-Răzeşi este un sat şi comună din raionul Leova. Sărata-Răzeşi este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Leova și la 90 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1369 de oameni. Satul Sărata-Răzeşi a fost menționat documentar în anul 1775.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.