23 august 2016, 12:00 Realitatea moldovenească views 3534
Cerinţe noi pentru importul şi comercializarea hameiului
23 august 2016, 12:00 Realitatea moldovenească views 3534

Cerinţe noi pentru importul şi comercializarea hameiului

Cerinţele privind importul şi comercializarea hameiului şi a produselor din hamei au fost aprobate în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri care a avut loc miercuri, 17 august.

Documentul stabilește liniile directoare de import, comercializare, etichetare şi ambalare eficientă, contribuind astfel la sporirea calităţii hameiului prin crearea conexiunilor dintre consumator – agent economic.

Cerinţelor sînt obligatorii tuturor agenţilor economici, importul fiind permis doar în cazul prezentării atestatului de echivalență, eliberat de către autoritatea abilitată din țara de origine în domeniul dat și reprezintă un document ce confirmă că hameiul sau produsele din hamei au fost introduse cu respectarea cerințelor stabilite de țara importatoare, factura și certificat fitosanitare.

Documentul aprobat are drept scop armonizarea eficientă a acquis-ului comunitar prin asigurarea unei funcţionări corecte a cerinţelor. Noile prevederi intră în vigoare la 6 luni după publicarea în Monitorul Oficial.

Sursa: provincial.md

Cuvinte cheie:

import , comert

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Populația:
355 locuitori
Prima atestare:

Valea Nîrnovei este un sat din cadrul comunei Ciutești, raionul Nisporeni. Localitatea se află la distanța de 11 km de orașul Nisporeni și la 84 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 355 de oameni.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.