24 martie 2016, 15:00 Realitatea moldovenească views 5303
Atribuţii „speciale
24 martie 2016, 15:00 Realitatea moldovenească views 5303

Atribuţii „speciale" pentru Poşta Moldovei

Un proiect de lege elaborat de Ministerul Tehnologiei Informaţiei a stârnit astăzi discuţii aprinse în Comisia parlamentară Economie, Buget şi Finanţe.

Iniţiativa prevede acordarea unor împuterniciri speciale Poştei Moldovei. Mai exact, poștașii ar urma să colaboreze cu reprezentanţii Centrului Naţional Anticorupţie, furnizându-le informaţii despre corespondenţa primită de unele persoane considerate "suspecte". Proiectul a stârnit nemulţumirea reprezentanţilor opoziţiei, care l-au calificat drept abuziv.

Potrivit proiectului de lege, poştaşii ar urma să identifice persoanele suspectate de Centrul Naţional Anticorupţie că ar planifica acţiuni teroriste pe teritoriul ţării noastre. Reprezentanţii Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, controlat de Partidul Democrat, susţin că iniţiativa este una binevenită, în contextul recentelor atentate teroriste comise la Bruxelles.

Proiectul a fost salutat de parlamentarii din PD şi PL. În schimb, a fost criticat de reprezentanţii PLDM.

Proiectul de lege a stârnit şi nedumerirea comuniştilor, care susţin că iniţiativa este inutilă.

În ciuda criticilor aduse, reprezentanţii Ministerului Tehnologiei Informaţiei consideră că adoptarea proiectului de lege este strict necesară.

Într-un final, comisia a hotărât să amâne examinarea proiectului pentru săptămâna viitoare, când vor fi invitaţi să dea explicaţii şi reprezentanţii Centrului Naţional Anticorupţie.

Sursa: jurnaltv.md

Cuvinte cheie:

corespondenta , guvern , posta

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1932
Populația:
2236 locuitori

Pelivan este un sat şi comună din raionul Orhei. Din componenţa comunei fac parte localităţile Pelivan și Cişmea. Localitatea se află la distanța de 6 km de orașul Orhei și la 52 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2236 de oameni. Satul Pelivan a fost întemeiat în anul 1932.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.