21 iunie 2015, 12:15 Realitatea moldovenească views 6461
RM are un potenţial substanţial neexplorat în dezvoltarea energiei regenerabile şi eficienţei energetice
21 iunie 2015, 12:15 Realitatea moldovenească views 6461

RM are un potenţial substanţial neexplorat în dezvoltarea energiei regenerabile şi eficienţei energetice

Piaţa energiei regenerabile şi eficienţei energetice abia se dezvoltă în sistemul energetic al Republicii Moldova. Primele rezultate deja pot fi vizibile, iar potenţialul este substanţial, a declarat viceministrul Economiei, Tudor Copaci, în cadrul atelierului "Implementarea politicii statului în domeniul eficienţei energetic şi surselor de energie regenerabilă", informează MOLDPRES.

Atelierul de lucru a fost organizat de Agenţia pentru Eficienţă Energetică (AEE) şi Fondul pentru Eficienţă Energetică (FEE). „Un număr de 168 de proiecte în eficienţa energetică şi resurselor regenerabile, în valoare totală de circa 400 milioane de lei au fost implementate după înființarea Agenţiei pentru Eficienţă Energetică", a adăugat Tudor Copaci.

Directorul AEE, Mihail Stratan, a menționat că în cei patru ani de activitate a fost creată o instituţie transparentă şi eficientă. "Unele rezultate sînt mai bune, altele mai modeste, totuşi, tendința de creştere şi potenţialul sînt majore. Avem toată certitudinea că foarte curînd se vor putea vedea mult mai multe rezultate palpabile cu care ne vom putea mîndri", a estimat Mihail Stratan.

Perspectivele de dezvoltare ale Fondul pentru Eficienţă Energetică sînt multiple, însă cele prioritare sînt consolidarea capacităţii instituţionale prin instruirea continuă a specialiştilor în domeniu, dezvoltarea cooperării cu partenerii de dezvoltare, dar şi utilizarea diverselor instrumente de finanţare, a subliniat directorul executiv al FEE, Călin Negură.

Atelierul de lucru a fost organizat în cadrul celei de-a doua ediţii a Săptămînii Europene a Energiei Durabile în Republica Moldova, care este desfăşurată la Chişinău la iniţiativa Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova.

Sursa: www.moldpres.md

Cuvinte cheie:

Moldova , energie alternativa , ecologie

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1437
Populația:
3841 locuitori

Cunicea este un sat şi comună din raionul Floreşti. Cunicea este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, aflat la distanța de 40 km de orașul Florești și la 163 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 3841 de oameni. Satul Cunicea a fost menționat documentar în anul 1437.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.