|
Foto: facebook.com |
De ce pe plan mondial prețurile la produse scad, iar în Moldova cresc
De la începutul anului acesta, inflaţia se află în creştere, depăşind nivelul de 7%. Cea mai mare contribuţie la creşterea preţurilor, potrivit Băncii Naţionale a Moldovei, principalul responsabil de stabilitatea preţurilor din ţară, o are scumpirea produselor alimentare, de aproape două puncte procentuale.
Astfel, conform ultimelor date ale Biroului Naţional de Statistică, doar în luna aprilie, preţurile la produsele alimentare au crescut cu 1,7 la sută. De exemplu, cartofii s-au scumpit cu aproape 18%, varza – cu aproape 17%, roşiile – cu peste 6%, carnea de porc şi zahărul – cu 1,6% fiecare produs, făina de grâu – cu 1,5%, ouăle de găină – cu 1,3%.
În acelaşi timp, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) relevă că indicele preţurilor produselor alimentare la nivel mondial a continuat să scadă, atingând cel mai scăzut nivel din iunie 2010, datorită producţiei mondiale ridicate, a aprecierii dolarului şi a declinului preţului ţiţeiului.
FAO dă lunar publicităţii propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate de un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr. Bunăoară, în aprilie anul curent, acest indice a atins o valoare medie de 171 de puncte, în scădere cu 1,2 la sută faţă de valoarea înregistrată în martie. FAO precizează că în luna martie 2015 preţul zahărului a înregistrat o scădere semnificativă, atingând cel mai jos nivel de după luna februarie 2009. Pe când la noi, zahărul s-a scumpit cu peste 5 la sută.
În timp ce prognoza recentă a BNM privind inflaţia prevede că ritmurile de creştere a preţurilor la produsele alimentare se vor accelera, atingând nivelul maxim de 8,1 la sută în trimestrul trei 2015, experţii FAO se aşteaptă la o evoluţie încurajatoare pentru preţurile alimentelor, chiar dacă se estimează o scădere a producţiei mondiale de cereale în acest an.
Potrivit experților economici, scumpirile în ţara noastră vor continua câtă vreme lipseşte un plan anticriză. Mai grav, în opinia lor, pe fundalul unei recesiuni economice regionale, Republica Moldova s-ar putea confrunta cu un fenomen rar întâlnit în economia modernă, fenomenul stagflației. Adică, preţurile cresc necontenit, iar economia ţării stagnează.
Sursa:
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1491
- Populația:
- 1261 locuitori
Japca este un sat şi comună din raionul Floreşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile: Bursuc și Japca. Localitatea se află la distanța de 41 km de orașul Florești și la 150 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1261 de oameni. Satul Japca a fost menționat documentar în anul 1491.
Comentarii
(0)