|
Foto: primamedia.ru |
Moldova va extinde comerţul cu Bolivia şi alte ţări din America Latină
Moldova intenţionează să extindă relaţiile comercial-economice cu Bolivia şi alte ţări din America Latină, precum şi să valorifice la maximum potenţialul existent al relaţiilor bilaterale în domeniul agriculturii şi industriei vinicole. Acest fapt l-a declarat viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Moldovei, Tudor Ulianovschi, în cadrul consultărilor interministeriale bilaterale, organizate pentru prima oară între Moldova şi Bolivia şi susţinute în oraşul La Paz în perioada 28 aprilie – 1 mai, relatează NOI.md.
Potrivit comunicatului MAEIE, consultările moldo-boliviene s-au desfăşurat pentru prima oară în istoria acestor ţări, care au stabilit relaţiile diplomatice în 1996. În cadrul consultărilor au fost discutate chestiunile ce ţin de cooperarea politico-economică a Moldovei cu ţările din America Latină prin prisma activizării diplomaţiei economice a Moldovei, precum şi chestiunile privind cooperarea multilaterală.
Partea boliviană a fost reprezentată la consultări de ministrul de Externe şi adjunctul lui responsabil pentru comerţul exterior. În cadrul vizitei Tudor Ulianovshi a mai susţinut un şir de întrevederi bilaterale cu ministrul Culturii şi Turismului al Boliviei, preşedintele Camerei de Comerţ a acestei ţări, precum şi guvernatorul oraşului Santa Cruz, care se consideră unul dintre cele mai mari centre comerciale în America Latină.
În cadrul întrevederilor s-a discutat problematica diplomaţiei economice prin examinarea posibilităţilor de deschidere şi încurajare a noilor sfere de cooperare comercial-economică cu unele ţări din America Latină pe calea valorificării maximale a potenţialului existent al relaţiilor bilaterale, în special în domeniul agriculturii şi industriei vinicole.
Diplomatul moldovean a prezentat posibilităţile investiţionale şi sectoarele-cheie ale economiei Moldovei în cadrul unei întrevederi cu un grup de businessmeni la Camera de Comerţ a Boliviei, care a manifestat interesul sporit al unor companii latino-americane pentru Moldova.
Drept urmare, preşedintele Camerei de Comerţ a Boliviei şi-a exprimat disponibilitatea de a organiza în iunie-iulie o vizită oficială la Chişinău. a Misiunii economice a antreprenorilor latinoamericani, interesate de dezvoltarea cooperării cu Moldova în domeniul industriei vinicole, industriei alimentare şi de procesare a cărnii, precum şi a construcţiilor.
Sursa:
- MAEIE clarifică: nicio schimbare în regimul de călătorie pentru cetățenii moldoveni în Israel
- Noi reguli pentru persoanele care pleacă în călătorie cu mașinile în Grecia
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1496
- Populația:
- 1508 locuitori
Călmăţui este un sat şi comună din raionul Hînceşti. Călmăţui este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 50 km de orașul Hîncești și la 90 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1508 oameni. Satul Călmățui a fost menționat documentar în anul 1496.
Comentarii
(1)