25 aprilie 2014, 16:01 Realitatea moldovenească views 11757
Sondaj: Circa 70% dintre moldoveni nu susţin ideea alipirii Transnistriei la Rusia
Foto: noi.md
25 aprilie 2014, 16:01 Realitatea moldovenească views 11757

Sondaj: Circa 70% dintre moldoveni nu susţin ideea alipirii Transnistriei la Rusia

"Integritatea teritorială a Republicii Moldova este foarte importantă pentru 69% dintre cetăţenii ţării, care nu ar susţine alipirea regiunii transnistrene la Federaţia Rusă", arată datele Barometrului de Opinie Publică (BOP), prezentat joi de Institutul de Politici Publice (IPP).

Potrivit agenţiei "Infotag", directorul IPP, Arcadie Barbăroşie, a menţionat că 18% dintre respondenţi ar fi de acord cu un astfel de scenariu, în timp ce 13% nu au un răspuns la această întrebare.

Întrebaţi cît de mare este riscul ca în Ucraina să înceapă un conflict armat cu Rusia, 15% consideră că riscul este foarte mare, 37% - mare, 29% - mic, iar 9% consideră nu există niciun risc.

În ceea ce priveşte riscul extinderii conflictului armat dintre Ucraina şi Rusia în Moldova, 11% dintre respondenţi consideră că riscul este foarte mare, 32% - mare, 36% - mic, iar 10% consideră că nu este niciun risc.

În cazul în care acest conflict se va extinde în Moldova, 28% dintre cetăţeni nu ştiu ce vor face, 10% vor părăsi ţara, 21% vor lupta pentru ţară, iar 31% nu au dat un răspuns.

La întrebarea dacă este justificată intervenţia militară a Rusiei în Crimeea, 26% consideră că da, iar alţi 15% consideră că nu a fost nicio intervenţie militară, în timp ce 39% consideră nejustificată această intervenţie.

Jumătate dintre cetăţenii moldoveni consideră că decizia de includere a Crimeii în componenţa Federaţiei Ruse a fost o voinţă liber exprimată a populaţiei.

Sondajul a mai arătat că, în cazul unui referendum privind aderarea la UE, 44% ar vota pentru, iar 37% - contra. În cazul unui referendum pentru aderarea la Uniunea Vamală 45% ar vota pentru. Fiind puşi în situaţia de a alege între o opţiune sau alta, respondenţii s-au divizat în două grupuri egale - 41% pentru UE şi 41% pentru Uniunea Vamală.

"O astfel de distribuire a voturilor denotă că cetăţenii nu înţeleg prea bine care sînt diferenţele dintre asocierea la UE şi asocierea la Uniunea Vamală", a spus Barbăroşie.

Sursa: infotag.md

Cuvinte cheie:

sondaj , Transnistria , Moldova , Rusia , unire

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1803
Populația:
988 locuitori

Haragîș este un sat şi comună din raionul Cantemir. Haragîș este unicul sat din comuna cu același nume. Localitatea se află la distanța de 35 km de orașul Cantemir și la 116 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 988 de locuitori. Satul Haragîș a fost menționat documentar în anul 1803.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.