|
Dreptul la educaţie, opinie şi sănătate a copiilor, printre cele mai încălcate
Dreptul la educaţie şi la opinie, dar şi dreptul la odihnă şi la sănătate a copiilor sînt cele mai încălcate în Republica Moldova, arată un studiu realizat în rîndul minorilor de la noi. Potrivit avocatului poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, Republica Moldova are încă mari rezerve la capitolul implementarea legislaţiei în vigoare.
„Avem o legislație bună pe care o îmbunătățim. La nivel de implementare însă, mai avem careva rezerve. Unele dintre ele țin de incluziunea educațională și socială a copiilor cu dizabilități în general, incluziunea copiilor ce suferă de tulburări de spectru autiv, copiii care sînt în penitenciare, în special în izolatoare de urmărire penală, lipsa medicilor în unele instituții de învățămînt, dar și curricula super-încărcată care nu corespunde vîrstei", a declarat avocatul poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu.
Menționăm că ieri, 20 iunie, se desfășoară a doua ediție a Forumului de discuție cu copiii „Participarea copiilor și a adolescenților în procesul de monitorizare a implementării și de raportare a Convenției ONU pentru drepturile copilului – provocări și implicarea autorităților publice".
Sursa:
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Nașterea stejarului (Video)
- Interzis cu telefoanele mobile în stradă - regulă stabilită într-un oraș francez
- Cum să te cureți de ciuperci în organism
- Starter de kefir. Rețetă de casă pentru pâine fără drojdie (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1924
- Populația:
- 454 locuitori
Crasnîi Octeabri este un sat şi comună din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Din componenţa comunei fac parte localităţi: Crasnîi Octeabri și Alexandrovca. Localitatea se află la distanța de 10 km de orașul Camenca și la 169 km de Chișinău. Populaţia satului Crasnîi Octeabri alcătuia 454 oameni în anul 2011. Satul Crasnîi Octeabri a fost înființat în anul 1924.
Comentarii
(0)