|
Cărţi de o valoare îndoielnică au început să apară în R. Moldova
Mai multe cărţi pentru copii de o valoare îndoielnică au început să apară în R. Moldova. La această concluzie s-a ajuns în cadrul conferinţei ştiinţifice „Literatura pentru copii: realizări şi perspective", organizată astăzi de Uniunea Scriitorilor din Moldova.
La eveniment au participat scriitori, artişti plastici, editori, bibliotecari, cadre didactice, directori de licee, redactori şefi ai revistelor pentru copii etc.
Solicitat de MOLDPRES, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova (USM), Arcadie Suceveanu, a menţionat că scopul conferinţei a fost de a analiza şi de a face o radiografie a literaturii pentru copii la momentul actual, precum şi de a găsi o soluţie care să conducă la stoparea proliferării literaturii pentru copii de proastă calitate.
Potrivit preşedintelui USM, în ultimii 10-15 ani apar foarte multe cărţi pentru copii, abecedare cu alfabetul comentat în versuri, cărţi cu caracter cognitiv, scrise sub orice nivel artistic.
„Aceste cărţi nu doar compromit imaginea noastră ca oameni ai scrisului, dar au devenit nocive pentru formarea gustului estetic al copiilor. Acestea subminează literatura bună pe care o avem în acest gen", a constatat Arcadie Suceveanu.
Criticul literar Ana Bantoş a opinat că problema poate fi soluţionată doar contînd pe responsabilitatea editorilor, care acceptă să publice cărţi de o valoare îndoielnică. „Aici s-ar putea implica şi Uniunea Scriitorilor din Moldova, cu condiţia ca să se ţină cont de opinia oamenilor de litere. Bineînţeles, este important rolul celor care elaborează manuale, pentru că tocmai ei trebuie să ţină cont de calitatea literaturii promovată în şcoală", a accentuat Ana Bantoş.
La sfîrşitul conferinţei, participanţii la discuţie au hotărît să adreseze un apel Guvernului R. Moldova prin care să ceară modificarea legii privind activitatea editorială, astfel încît editurile să fie obligate să aibă girul Uniunii Scriitorilor înainte de a fi eliberat ISBN-ul, adică dreptul de a edita, de către Camera Naţională a Cărţii.
„Sperăm că astfel vom putea reglementa şi repara situaţia dezastruoasă care s-a creat în domeniul cărţii pentru copii", a concluzionat preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova.
Sursa:
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1924
- Populația:
- 669 locuitori
Răscăieţii Noi este un sat din cadrul comunei Răscăieţi, raionul Ştefan Vodă. Localitatea se află la distanța de 8 km de orașul Ștefan Vodă și la 106 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 669 de oameni. Satul Răscăieţii Noi a fost întemeiat în anul 1924.
Comentarii
(0)