Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
26 septembrie 2013, 11:55 Localitaţile Moldovei și diasporei views 7103
26 septembrie 2013, 11:55 Localitaţile Moldovei și diasporei views 7103

Programul Novateca transformă bibliotecile în centre de informare a comunităţii

Foto: moldpres.md

Programul Novateca transformă bibliotecile în centre de informare a comunităţii. Parte a Iniţiativei Global Libraries a Fundaţiei Bill & Melinda Gates, care se concentrează pe facilitarea accesului public la tehnologii informaţionale şi de comunicare prin intermediul bibliotecilor publice din ţară, numai în 2012, el a echipat cu calculatoare 68 de biblioteci publice din raioanele Ungheni, Leova, Ceadîr-Lunga, Căuşeni, Teleneşti, Călăraşi, Cahul, Taraclia ş.a., informează MOLDPRES.

„În aceste raioane au fost create centre comunitare de informare şi centre regionale de formare pentru bibliotecari. Aceste centre oferă instruire atît bibliotecarilor, cît şi cetăţenilor de rînd. În cadrul proiectului au fost instruiţi în domeniul IT peste 250 de bibliotecari, iar centrele menţionate au fost echipate cu 304 calculatoare”, a declarat pentru MOLDPRES viceministrul Culturii, Igor Şarov.

Potrivit lui, graţie acestui program, peste 350 de mii de cetăţeni au obţinut acces liber la internet. „Pledez pentru proiecte viabile. M-am convins că Programul Novateca este unul dintre acestea şi sper că va fi continuat în Republica Moldova”, a mai afirmat Igor Şarov.

Astăzi, viceministrul Şarov s-a întîlnit cu Evan Tracz, director IREX şi al Programului Novateca, cu Gina Grotelueschen, director adjunct al aceluiaşi program, precum şi cu reprezentanţii Federaţiei Internaţionale a Asociaţiilor Bibliotecarilor, Fiona Bradley şi Winnie Witzansky.

Viceministrul Culturii a mai spus că oaspeţii s-au arătat mulţumiţi de activitatea Asociaţiei Bibliotecarilor din Republica Moldova, precum şi de implementarea proiectului Novateca, exprimîndu-şi speranţa că acesta va fi continuat în anul viitor.

Proiectul Novateca a fost lansat în decembrie 2011 şi se va încheia în luna noiembrie anul curent.

Sursa: moldpres.md

Cuvinte cheie:

biblioteca , localitati , tehnologie

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Oraș
Prima atestare:
1431
Populația:
9878 locuitori

Cricova este un oraş din municipiul Chișinău. Localitatea se află la distanța de 13 km de municipiul Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia constituia 9878 de oameni. Orașul Cricova a fost menționat documentar în anul 1431.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.