Dorin Chirtoacă s-a dezis de memoria lui Al.I.Cuza?
Luni seara reuniţi într-o şedinţă secretă, consilierii PL, PD şi PLDM au votat pentru iniţiativa socialiştilor de a redenumi bulevardul Cuza Vodă în strada Alexei Belski.
De remarcat că anterior, Liga Tineretului Rus a cerut în repetate rînduri acest lucru, organizând mai multe acţiuni în acest sens, printre care şi colectarea de semnături. Potrivit unor surse, decizia a reprezentat o condiţie a socialiştilor pentru a vota comasarea CET-urilor cu TERMOCOM, dar şi anumite rectificări la buget.
Amintim că la 31 august 2012, cu mare pompă, autoritățile liberale au inaugurat la Chișinău bustul domnitorului Moldovei Alexandru Ioan Cuza, la intersecţia bd. Cuza-Vodă şi bd. Dacia din sectorul Botanica.
La eveniment au participat conducerea Primăriei, politicieni, oameni de ştiinţă, scriitori din Moldova şi România, locuitori ai capitalei.
În discursul său, primarul general, Dorin Chirtoacă a menţionat că asemenea evenimente care contribuie la afirmarea valorilor noastre naţionale trebuie să devină o tradiţie în toate sectoarele din Chișinău.
În aceste condiții apare întrebarea ce s-a întîmplat cu primarul de Chisinău, care peste două săptămîni s-a dezis de A.I.Cuza?
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1910
- Populația:
- 741 locuitori
Grozasca este un sat din cadrul comunei Floriţoaia Veche, raionul Ungheni. Localitatea se află la distanța de 10 km de orașul Ungheni și la 116 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 741 de oameni. Satul Grozasca a fost înființat în anul 1910.
Comentarii
(0)