Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
24 noiembrie 2016, 11:25 Diaspora moldovenească views 7129
Diaspora: Dacă ești din Moldova, ești un om fericit (Foto)
24 noiembrie 2016, 11:25 Diaspora moldovenească views 7129

Diaspora: Dacă ești din Moldova, ești un om fericit (Foto)

Plecam din țara noastră, deseori, goniți de idei și idealuri, goniți de necesități zilnice, ghidați de gîndul că vom găsi o viață mai bună pentru noi și copiii noștri.

Cît sîntem acasă nu realizam legătura pe care o avem cu locurile natale, cu pamîntul pe care pășim, cu oamenii dragi, prietenii scumpi. Doar plecați departe realizăm ce e dragostea de țară și că doar acasă putem respira cu inima ușoara. Doar fiind departe de casă te bucuri cînd auzi pe cineva care vorbește aceeași limbă.

Sînt de foarte puțin timp în Statele Unite. Cunosc puțină lume și, în același timp, multă - pentru ca rețelele de socializare ne oferă posibilitatea de a comunica cu oamenii fără a-i cunoaște. Acest fapt e suficient ca să mă închid în carapacea mea și să nu mai caut alt tip de comunicare. Totuși s-a invit o situație: ziua alegerilor! Am fost la vot. Acolo am primit invitația de a participa la un eveniment organizat cu ocazia Zilei Mulțumirii ( Recunoștinței -Thanksgiving day). La acest eveniment au fost invitați foarte mulți moldoveni. Nu a fost percepută nici o taxă de intrare.

Promitea sa fie o seară frumoasă. Așa ca m-am coafat impozant, m-am îmbrăcat intr-o rochie de seară lunga cu un șal roșu cu flori, buzele de un roșu aprins, m-am cocoțat în niște pantofi înalți: doar ne întîlnim între moldoveni, este o cina festivă și trebuie să corespund standardelor moldovenești de frumusețe.

Cînd am ajuns, am pășit în sală și m-am simțit flatată: cineva a pierdut foarte mult timp și efort ca să pregătească această cină. Atîtea detalii meșterite, așezate cu drag, flori, frunze, lumînări. Mirosea frumos din partea bucătăriei. Toate adunate mi-au adus zîmbetul pe buze: totul promitea o seară specială. Am fost primii invitați ajunși la eveniment. Asta mi-a oferit șansa să vad sala fără oameni, în toată splendoarea ei.

Am fost întimpinați cu pîine și sare de către gazde - așa cum se făcea pe timpuri, acasă. Mult prea frumos a fost faptul ca am putut să ii arat, sa îi povestesc copilului meu o tradiție uitată, rămasă în trecut.

Lumea a început să se adune și localul a început să prindă viață. Din cauza că erau așteptați mulți invitați a fost organizat un fourshet. Pe masă erau așezate mîncăruri tradiționale: mămăligă, brînză, friptură, murături și multe alte delicii culinare. S-au copt colaci, pîine, învîrtită, copturi fenomenale. Am fost întimpinați cu mîncăruri ca la mama acasă. O mîncare gustoasă neapărat e făcută cu dragoste. Așa că am ținut să schimb cîteva cuvinte cu bucătăresele acestui eveniment. Fără să intenționez am aflat și de unde pot procura produse după care tînjesc zi de zi, produse care credeam ca numai acasă aș putea să le găsesc.

Cina a început cu rugăciunea "Tatăl Nostru", exact ca pe timpuri cînd mergeam la bunei.

Acasă nu este un loc anume, acasă este un sentiment. Un sentiment transmis și de gazdele serii. Familia mea e departe, dar în acea seară m-am simțit acasă, în familie. O mîna de oameni adunată - fiecare cu istoria sa, cu destinul sau, cu visele sale. Am avut oportunitatea să cunosc OAMENI. Am schimbat numere de telefoane, adrese, mi-am făcut prieteni noi și pe Facebook, prieteni ce am avut onoarea să îi cunosc personal - ăsta a fost scopul întrunirii: să cunoaștem oameni ce vorbesc aceeași limbă și să ne simțim, măcar pentru o seară, că sîntem acasă.

Sînt sigură ca Dumnezeu a pășit cu noi în acea seară. Oriunde nu am fi și orice nu am face nu trebuie să uităm să mai facem și lucruri bune. S-a organizat o licitație la care s-au strîns 200$. Pentru cei din State nu este o sumă uriașă, dar pentru nevoiași e o suma impresionantă. Banii au fost donați pentru bătrînii din Moldova (în jur de 150 persoane), care primesc zilnic o franzelă și lapte - un proiect organizat de o biserica locală.

De asemenea, s-a vorbit despre lucrurile pentru care sîntem recunoscători, au fost organizate jocuri, extrageri, s-a discutat despre afaceri inițiate de compatrioții noștri, au fost organizate concursuri, au fost oferite daruri.

Copiii au avut și ei parte de atenție și activități. S-a organizat pîna și un atelier de creație unde copiii au putut să își dezvolte imaginația.

Trăim un moment al vieții în care găsim tot mai puțin TIMP. Timpul este cel mai de preț lucru pe care îl avem. Pășind în viață, nu ar trebui să mergem doar cu responsabilități și sarcini - ar trebui să lăsam spațiu pentru momente speciale, importante. Aceste evenimente nu trebuie pierdute: sînt acele momente în care te încarci cu energie pozitivă, cunoști semeni ce au același drum ca și tine, aceleași temeri și griji. În acea atmosferă te poți inspira, prinzi curaj pentru a realiza un vis ascuns, cunoști persoane alături de care capeți vitalitate.

Se spune ca omul sfințește locul unde calcă. Oriunde te-ai afla - gîndul iți va zbura mereu spre casă, spre cei dragi, spre tradiții. Organizează sau mergi la evenimente făcute cu drag pentru cei ca tine. Nu uita de unde vii, nu uita de rădăcinile tale.

De mult timp nu am mai avut o seară atît de plăcută, e multă vreme de cînd nu am mai gustat atîtea mîncăruri tradiționale. Aproape să uit cît e de frumos să fii moldovean și cît de minunate sînt tradițiile buneilor mei. De aceea vreau să MULȚUMESC organizatorilor acestui eveniment pentru seara deosebită. Probabil ei nici nu realizează cît de mult semnifică gestul lor. Asta mă face să îmi dau seama că încă mai există oameni buni, oameni dezinteresați, dornici să dăruiască momente magice. Momente în care să dai mîna cu Patria ta, chiar dacă ești la o depărtare atît de mare.

Nu știu dacă organizatorii realizează succesul enorm care l-au avut în acea seară. Bănuiesc ca au fost puțin dezamăgiți că nu toți ce și-au confirmat prezența au venit, dar cred că trebuie să vedem partea plină a paharului. Le-au dăruit o seara extraordinară, nemaipomenită, fericirea celor ce au reușit sa le pășească pragul evenimentului. Am fost mai puțini decît au fost preconizați, dar asta a făcut cina să fie mai intimă și i-a oferit un aer original, extravagant. M-am simțit din nou un copil pentru că am cules voie bună din jocuri haioase și m-am simțit emoționată ca recunosc cîntecele lui Ion și Doina și a lui Mihai Volontir. Sper să continue inițiativa lăudabilă de a face moldovenii să se cunoască între ei și să se simtă ca acasă fiind atît de departe.

Și ca să las vioara ce cînta în sufletul meu într-o parte, vreau să îți spun ca am avut o seară a naibii de faină. Am mîncat, am băut, am rîs, m-am distrat, am comunicat despre toate și în același timp despre nimic, am zburat într-o dimensiune în care am uitat de mine, de griji și doar am primit plăcere de la o seară, cu adevărat reușită.

P.S. Dacă ești în Moldova, ești un om fericit pentru ca te afli acasă: locul unde mulți moldoveni ar vrea să fie, locul după care mulți moldoveni tînjesc. Iubește, închină-te și valorizează pămîntul pe care pășești, tradițiile lăsate de bunei. Nu aștepta să pleci pentru totdeauna ca să le apreciezi. Nu uita de sărbători să arăți copiilor tăi obiceiurile bătrînești pentru ca ei sînt cei ce vor duce mai departe datinile neamului nostru. Să încercăm să transmitem mai departe, dar să nu le îngropăm pentru totdeauna. Folosește fiecare sărbătoare, oportunitate să slăvești adevăratele valori ale țărișoarei noastre, chiar dacă asta nu mai este la modă.

Nu poți călători desculță, fără trecut prin viață. Ia cu tine, oriunde nu ai păși cultura țării tale ți fii mîndru de ea. Un om fără trecut, fără cultură, fără datini este GOL în suflet.

Sursa: go2llia.blogspot.md

Cuvinte cheie:

fericire , SUA , diaspora

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1700
Populația:
2167 locuitori

Heciul Nou este un sat şi comună din raionul Sîngerei. Din componenţa comunei fac parte localităţile Trifănești și Heciul Nou. Satul Heciul Nou se află la distanța de 30 km de orașul Sîngerei și la 125 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2167 de oameni. Localitatea a fost menționată documentar în anul 1700.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.