|
Un moldovean a călătorit 118 zile şi 5900 km pe jos, din Portugalia spre Moldova
Un moldovean, pe nume Adrian Guţu, a călătorit 118 zile şi aproape 6.000 km pe jos, din Portugalia spre Moldova, pe o rută care a mai cuprins şi devieri spre sud şi nord, într-o drumeţie excentrică, la care puţini s-ar încumeta.
Şi a călătorit toată această distanţă fără a fi oprit sau deranjat în vreun mod de poliţie, avînd rucsacul în spinare, dar de îndată ce a ajuns în Moldova, avînd mai puţin de 200 km pînă la finalul rutei sale, a fost oprit de 4 ori în decurs de 24 de ore de poliţişti, care l-au tot verificat şi documentat. Primele 3 ori, acesta s-a supus, însă a 4-a oară omului i-a crăpat răbdarea, şi şi-a manifestat nemulţumirea faţă de poliţişti, dar vorbind în continuare amabil cu ei, notează Noi.md cu referire la piataauto.
Adrian Guţu s-a pornit la 30 mai din Cabo da Roca, din cel mai vestic punct al Europei, din Portugalia. De atunci şi pînă în prezent a mers 118 zile pe jos, fără a se opri în hoteluri, fără a se alinta prin restaurant, fără a folosi trenuri, avioane, maşini sau alte metode de transport. Acesta îşi găteşte singur în regim de tabără şi spune că e complet autonom, călătorind cu cheltuieli reduse la un minim absolut.
Mulţi n-ar înţelege motivele pentru care un om ar porni într-o călătorie de 6.000 km pe jos, dar farmecul e că nici nu trebuie neapărat să înţelegem, pentru că e pornirea interioară a acestui om, şi a vrut să-şi demonstreze lui însuşi că o poate face. Şi-a filmat experienţa, publicînd cel puţin un video pe zi, şi din acele filmuleţe se poate vedea şi cum s-a schimbat şi înfăţişarea lui Adrian pe parcurs.
Paradoxul e că anume în Moldova, ţară a cărei cetăţean este, s-a pomenit verificat de atîtea ori de poliţie. Se pare că un călător pe jos, cu părul şi barba crescute în drumeţia lui lungă, e ceva suspect pentru poliţiştii din Moldova, or, altă explicaţie pentru atît de multe opriri nu prea putem vedea. Cert este că asta l-a deranjat mult pe Adrian, care spune că, fiind la el acasă, nu e normal să fie luat la întrebări de poliţie de atîtea ori.
În fine, drumeţia lui Adrian e pe cale să se încheie, el estimînd iniţial că va călători 120 zile. Revenind în Moldova, acesta spune că l-a cuprins o bucurie de copil, şi a savurat pînă şi nucile de la copacii de pe marginea drumului.
Sursa:
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Nașterea stejarului (Video)
- Interzis cu telefoanele mobile în stradă - regulă stabilită într-un oraș francez
- Cum să te cureți de ciuperci în organism
- Starter de kefir. Rețetă de casă pentru pâine fără drojdie (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1910
- Populația:
- 1284 locuitori
Lingura este un sat şi comună din raionul Cantemir. Din componenţa comunei fac parte localităţile Crăciun, Lingura și Popovca. Localitatea se află la distanța de 12 km de orașul Cantemir și la 129 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1284 de oameni. Satul Lingura a fost înființat în anul 1910.
Comentarii
(0)