|
Rezervaţia “Pădurea Domnească” a împlinit 24 de ani de la fondare
Rezervaţia Naturală "Pădurea Domnească" a împlinit la începutul lunii curente 24 de ani de la fondare. În prezent, aceasta constituie cel mai reprezentativ complex natural silvic de luncă şi de mlaştină, situat în sectorul de mijloc al rîului Prut.
Suprafaţa totală a rezervaţiei este de 5736 hectare, dintre care 4952 ha sînt acoperite cu păduri. "Pădurea Domnească" este amplasată pe teritoriul a două raioane, Glodeni și Fălești, pe o lungime de 40 km de-a lungul rîului Prut.
Flora este reprezentată de 31 de specii de plante rare, dintre care 12 sînt incluse în Cartea Roşie a Republicii Moldova, iar 19 specii de plante cu diferit grad de periclitare sînt luate în evidenţa Uniunii Internaţionale pentru Conservare a Naturii (IUCN Red List Categories).
Fauna rezervaţiei "Pădurea Domnească" este la fel de variată și cuprinde 47 de specii de mamifere, 15 - de reptile şi amfibieni şi 159 specii de păsări, dintre care 21 sînt introduse în categoria speciilor rare. "Datorită susţinerii partenerilor externi, aici sînt realizate mai multe proiecte internaţionale ce ţin de conservarea şi regenerarea speciilor rare de plante şi animale, redresarea ecologică şi restabilirea biodiversităţii ecosistemelor de luncă", se indică într-un comunicat al Agenţiei "Moldsilva".
Potrivit instituţiei, rezervaţia se face deosebit de importantă prin zimbrii, care din anul 2005 populează punctul de atracție turistică a zonei - "Zimbrăria Domnească". În prezent, aici se află în îngrijire 7 zimbri, două femele și cinci masculi. Totodată, grație Programului "Cerb" și conceptului de dezvoltare a gospodăriei cinegetice durabile, teritoriul rezervației "Pădurea Domnească" a fost repopulat cu 20 de cerbi nobili.
Rezervaţia naturală "Pădurea Domnească" a fost fondată, prin Hotărîre de Guvern, la 2 iulie 1993, în baza ocoalelor silvice Balatina şi Călineşti. Anual, rezervaţia este vizitată de circa 6-7 mii de turişti atît din țară, cît şi din străinătate.
Sursa:
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Nașterea stejarului (Video)
- Interzis cu telefoanele mobile în stradă - regulă stabilită într-un oraș francez
- Cum să te cureți de ciuperci în organism
- Starter de kefir. Rețetă de casă pentru pâine fără drojdie (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1599
- Populația:
- 1472 locuitori
Plop este un sat şi comună din raionul Donduşeni. Plop este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 9 km de orașul Dondușeni și la 246 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1472 de oameni. Satul Plop a fost menționat documentar în anul 1599.
Comentarii
(0)