Mergi spre compartimentul: Sărbători şi obiceiuri
10 mai 2012, 09:39 Sărbători şi obiceiuri views 6275
10 mai 2012, 09:39 Sărbători şi obiceiuri views 6275

Chișinăul a marcat Ziua Victoriei VIDEO

Ziua Victoriei asupra fascismului a adunat încă de la primele ore ale dimineţii demnitari de stat,  veteranii de război, diplomaţi străini, dar și oameni simpli la Complexul Memorial „Eternitate”.

Într-un moment solem, cei prezenţi şi-au adus aminte că preţul păcii a fost plătit cu milioane de vieţi. În memoria eroilor căzuți pentru independența Patriei s-a ținut un minut de reculegere, soldaţii Armatei Naţionale au efectuat trei salve de foc, după care au avut loc depuneri de coroane şi flori la monumentele „Focul veşnic”, „Stela Eroilor Moldoveni” și „Maica îndurerată”.

"Este o zi care are mai multe conotații. În această zi cinstim pe cei care ne-au adus aceasta victorie, în care ne readuce aminte ca ororile războiului să nu se repete niciodată. Din care motiv, trebuie să dăm dovadă de unitate”, a declarat în discursul său spicherul Parlamentului Marian Lupu.

Prim-ministrul, Vlad Filat a menţionat că în fiecare an se restabilesc monumentele dedicate eroilor căzuţi în lupte, iar asta înseamnă recunoştinţă celor care au adus pacea.”În acestă zi privim cu respect şi aducem omagiu văduvelor eroilor, celor care au suferit şi au plîns pe cei dragi, pe cei care poartă urmele acelei victorii”, a spus Filat.

La rîndul său, președintele Republicii Moldova,Nicolae Timofti, după ce a adresat un mesaj veteranilor celui de-al Doilea Război Mondial, a vorbit şi despre viitorul european al Republicii Moldova.

Totodată, comuniştii au sărbătorit această zi separat de oficialii țării. Ei au trecut încolonaţi, prin centrul Chișinăului, spre Complexul Memorial ”Eternitate”, unde au depus flori.

”Noi nu am fost invitați. Am primit permisiunea de la Primărie de a organiza marșul, iar pentru a veni la Memorial nu avem nevoie de permisiune. În această zi noi trebuie să fim uniți, așa cum au fost uniți cei care au cîștigat războiul”, a declarat pentru jurnaliști președintele Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin.

Veteranii, care au venit la Memorialul ”Eternitate”, și-au amintit cu lacrimi pe ochi de camarazii căzuți pe cîmpul de luptă, precum și de momentul cînd au aflat de sfîrșitul unui din cel mai cumplit și sîngeros război. ”Noi am luptat pentru viitorul tinerilor”, a spus veteranul de război, Gheorghe Suruceanu.

 

Sursa: noi.md

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1909
Populația:
187 locuitori

Ivanovca este un sat din cadrul comunei Iserlia, raionul Basarabeasca. Localitatea se află la distanța de 28 km de orașul Basarabeasca și la 69 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 187 de oameni. Satul Ivanovca a fost întemeiat în anul 1909.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.