27 martie 2017, 16:00 Istoria 116686

De ce locuitorii României și moldovenii NU pot fi numiți români

În România ia amploare mișcarea de redenumire a statului în Dacia. Schimbarea denumirii țării din România în Dacia trebuie operată pe motiv că această denumire este denumirea străveche a țării din arealul carpato-danubiano-pontic, iar acțiunea are drept scop îndreptarea greșelii istorice comise la mijlocul secolului al XIX-lea. Site-ul moldovenii.md a indicat asupra acestei erori istorice, invocînd faptul că numele România nu este adecvat pentru țară, iar români nu este adecvat cu numele poporului.

După cum s-a menționat de nenumărate ori, numindu-și în secolul XIX statul România, politicienii au pus pe umerii istoricilor o povară foarte grea, transformînd munca lor științifică în producere de belletristică fantastică.  De 150 de ani toate cercetările istoriografiei românești oficiale deservesc o singură versiune: moldovenii și așa-numiții români sînt urmașii legionarilor și coloniștilor care s-au adunat din toate colțurile imperiului roman (de la Africa de Nord și Palestina pînă la Hispania și Britania). Acești așa numiți romani, ocupînd circa 20% din teritoriul Daciei, în doar 165 de ani au făcut ceea ce Roma nu a reușit să facă pe alte teritorii complet ocupate într-o perioadă de timp mult mai îndelungată.

Istoricii români au trecut cu vederea faptul că Roma nicăieri şi niciodată nu a dus o politica de latinizare și romanizare, inclusiv privitor la geți şi daci. Acest lucru este dovedit și de mărturia  poetului roman Ovidiu, exilat la Tomis (în regiunea Constanței de azi ) la începutul mileniului unu d.Hr., care consemna lipsa completă de dorință și de necesitate a geților și sarmaților – locuitori ai provinciei romane Moesia de a vorbi în limba latină. Dar, Moesia, la acel moment de 40 de ani era provincie romană.

Cu toate acestea, istoricii români sînt nevoiți să dovedească o ficţiune de nedovedit. Ei încearcă să demonstreze (şi majoritatea istoricilor din Moldova repetă aceasta ca papagalii), că Roma:

1. A reușit să romanizeze pe deplin unul dintre cele mai numeroase popoare din acea epocă, care avea o veche statalitate, limbă, scriere şi cultură. Cum a fost posibilă romanizarea unui popor, care trăia în mare parte în regiuni muntoase acoperite de pădure, ocupînd doar 20% din teritoriul său în doar 165 ani, nu se dă un răspuns clar! Ar trebui să fie amintit aici că, în secolele XIX și XX Rusia, promovînd o politică severă de rusificare nu a reuțit în 180 ani să-i denaţionalizeze pe moldoveni, care practic, au păstrat cota lor de populaţie în asa numitele Basarabia și Transnistria.

2. A reușit să-i romanizeze și pe dacii liberi, care au continuat să trăiască în formațiunile lor statale, ocupînd 80% din teritoriul istoric al Daciei. Probabil, dacii liberi i-au „îndrăgit” atît de mult pe distrugătorii capitalelor antice şi altarelor ţării lor, că au renunţat de bună voie la limba şi cultura lor, păstrînd pentru sine doar de la 30 la 200 de cuvinte (cifrele la diferiţi autori români sînt diferite). Probabil, pentru orice eventualitate.
Cu toate acestea, ştim că lucrurile au fost altfel, deoarece chiar şi autori străini, de la care aflăm informații fragmentare despre evenimentele din mileniul I, menționează lupta permanentă a dacilor liberi cu Roma, care, în cele din urmă, în 271, au eliberat pe deplin patria lor.

3. A reușit să impună acest popor să-şi abandoneze complet cultura şi limba lor, preluînd limba și cultura Romei. În acest caz, nimeni nu ştie ce este aceasta - cultura Romei? Poate sînt spectacolele de teatru, atunci cînd 100 000 de „nobili” romani se adunau în tribunele arenelor pentru a vedea cum sute de oameni se ucid reciproc? Sau principiul perfid „Dezbină şi cucereşte”, împrumutat de la Roma de statele contemporane globaliste? Sau sistemul sofisticat de exploatare şi jefuire a popoarelor cucerite creat de Roma? Sau, poate, literatura şi arta romană - o imitare palidă a lucrărilor autorilor greci antici, lipsită de profunzime şi originalitate? Ne propuneți să fim continuatorii acestei „culturi”? Dar noi nu vrem, căci ştim bine că moldovenii au moştenit bogata lor avere culturală nu de la Roma, ci de la strămoşii lor.

Aici am ajuns la punctul principal. La etapa iniţială de formare a statului unitar român nu s-a acordat mare importanţă numelui națiunii și țării unificate, dar s-a conștientizat importanţa formării etnosului unic şi această abordare, în perspectivă istorică scurtă a fost justificată. Astăzi, cea mai mare parte a oamenilor sînt uniți într-o singură națiune, s-au păstrat limba, cultura (cu rezerve), s-a consolidat un teritoriu suficient de mare, cu acces la mare, bogat în resurse acvatice şi minerale.

Cu toate acestea, în paralel cu aceste procese în lume, dar şi în România apar tot mai multe  dovezi care arată - şi naţiunea, şi ţara, şi limba nu descind din romani, nu sînt parte a culturii romane, dar urmaşi ai unui vechi popor, continuitatea neîntreruptă a căruia poate fi urmărită pe teritoriul nostru pentru 8000 de ani. Iar faptul că strămoşii noştri cei mai apropiați, de la care am primit cultura poporului, limba și obiceiurile nu sînt romanii, ci geto-dacii, nu trezește nici o îndoială la istoricii de bună-credinţă.

De 150 de ani  un popor de 20 de milioane de oameni nu poartă numele său, nu studiază istoria sa, nu are simbolurile sale, nu glorifică eroii săi. De ce este aceasta o problemă se arată în secţiunile „Catehismul”, „De ce nu sîntem români?” a site-ului www.moldovenii.md.

Această problemă este clară pentru mulţi români, dar cum să schimbi aceasta acum, cînd mii de istorici din România, Republica Moldova şi alte ţări sînt de acord cu această versiune, ea a devenit parte a ştiinţei istorice universale, milioane de oameni se numesc români, şi își educă în acest spirit copiii? Mulţi oameni cred că este imposibil a inversa aceste procese, iar tentativele de a face acest lucru pot genera mari probleme. Nu sînt de acord şi cred că problemele naţiunii moldovenești contemporane  şi a aşa-numitei națiuni române, se află tocmai în eroarea istorică - românismul nechibzuit! Elită românească nu înțelege acest lucru și din acest motiv statul român interzice orice formă de antiromânism şi mai ales moldovenism, anume din această cauză se cheltuiesc sume enorme de bani pentru a „cumpăra” elita şi a deznaţionaliza moldovenii din Republica Moldova. Anume din acest motiv mulţi români apără dreptul lor la numirea națiunii „română”. Acesta este motivul pentru care multe fapte istorice sînt interpretate arbitrar de către istoricii români, şi, din păcate, în masă, sînt falsificate.

   În concluzie:

1. Niciodată Valahia nu s-a numit «Țara Românească». Toate numele ţării dvs. medievale Țara Românească în  documentele traduse din limba slavonă şi lucrările istoricilor români sînt o fantezie! Aduc aici mai multe copii ale documentelor originale ale cancelariei Valahiei, unde în actul original este menționat pămîntul Ungrovlahiei (denumirea ţării Ungrovlahia), iar în copia tradusă în limba română în ediția Academiei Române anului 1953 țara este numită «Țara Românească» . Este evidentă falsificarea prin denaturarea documentelor istorice!

 2. Care a fost numele ţării Dvs înainte de unificarea cu Moldova, stimați români, se poate înţelege citind numele ţării unite care a existat cîțiva ani, din 1859 – „ Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei”.  Ţara Dvs, se numea Valahia, nu «Țara Românească».
 

3. Cei mai mulți dintre reprezentanţii elitei moldoveneşti în scrierile lor, nici măcar nu menţionau, despre chipurile, originea romană a moldovenilor. Nu găsim nici un cuvînt despre aceasta în marea majoritate a cronicilor moldovenești (mai mult de zece) din secolele XV și XVI, despre acest lucru nu scriu nimic sau menţionează în treacăt (Grigore Ureche) sau protestează împotriva românismului în secolele XVII, XVIII și XIX iluștrii moldoveni Nicolae Milescu Spătaru, I. Necule, C. Conachi, I. Tăutu, V. Pogor, A. Russo şi mulți alții.
 

4. Într-adevăr, au existat unii reprezentanţi ai elitei moldoveneşti, care în secolele XVII și XVIII susțineau, în mod eronat, ideea originii romane a moldovenilor, în special, era „fascinat” de românism Miron Costin, educat în Polonia latinizată. Cu toate acestea și el a numit limba sa moldovenească, iar poporul – moldoveni, așa cum se numeau poporul, ţara şi limba, în toate documentele oficiale ale cancelariei domnești. Repet, toate! Şi opinia unor belletriști, chiar și extrem de respectați, care îşi exprimă opiniile personale, stimați români, nu are o importanță decisivă.

În acest caz, rămîne o întrebare: „Mai sus am dovedit faptele de falsificare a documentelor istorice, astfel încît putem oare avea încredere în cîteva fapte ale românismului, pe care voi, românii, le găsiți la reprezentanţii elitei moldoveneşti?”  Cine a văzut originalele? Unde sînt ele? Arătați-le tuturor moldovenilor, doar acesta este patrimoniul nostru!!!