Materiale din compartiment: Galeria foto |

Teodor Balș

Teodor Balș a fost caimacam (locțiitor de domn) la conducerea Moldovei între iulie 1856 și 17 februarie 1857. S-a născut în august 1805 în una dintre cele mai vechi și influente familii boierești din Moldova. Deoarecece domnitorul Grigore Alexandru Ghica împlinise în 1856 termenul de 7 ani pentru care fusese numit la domnie, Teodor („Todiriță") Balș l-a înlocuit cu titlul de caimacam.

Era evident că Poarta şi Austria facilitaseră numirea sa în scopulmenţinerii separaţiei celor două Principate, sarcină de care Balş s-a străduit, în acţiunile sale, să seachite cu brio. Totodată, marea speranţă care l-a animat, pe parcursul întregii guvernări, a fost aceea de a deveni într-o zi domnul Moldovei, motiv în plus de a fi o unealtă docilă în mîna austriecilor şi turcilor.

El a desființat toate instituțiile create de Grigore Alexandru Ghica, a închis seminarul și gimnaziul de la Mănăstirea Neamț, a desființat Facultatea de Drept din Iași, Banca Națională și a anulat legea presei. A fost un adversar înverșunat al unirii Moldovei cu Valahia. A fost suspendată libertatea presei, s-au făcut arestări în rîndul unioniştilor, s-au interzis anumite manifestări cultural-artistice, s-a iniţiat o vastă campanie de strîngere de semnături pe petiţii antiunioniste. În vederea acestor viitoare alegeri,caimacamul a schimbat pe toţi ispravnicii, toate tribunalele şi toate municipalităţile districtelor.

Caimacamul Teodor Balș a murit în mod neașteptat la 17 februarie 1857. El a fost înmormîntat cu mare pompă la Iași, vistieria Moldovei cheltuind cu acest prilej o sumă de 138.056 lei. Arhimandriții și egumenii greci care au oficiat ceremonia funebră au refuzat să primească vreo plată.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1430
Populația:
5111 locuitori

Ciuciuleni este un sat și comună din raionul Hînceşti. Ciuciuleni este unicul sat din comuna cu același nume. Localitatea se află la distanța de 28 km de orașul Hîncești și la 55 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populația satului constituia 5111 oameni. Satul Ciuciuleni a fost menționat documentar în anul 1430.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.