|
Tomograf computerizat de ultimă generație, instalat la primul centru primar de AVC
Pacienții cu accident vascular cerebral din raionul Căușeni au acces la investigații de tomografie computerizată mai aproape de casă, într-un spațiu renovat cu sprijinul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.
Aceasta după ce Spitalul raional Căușeni „Ana și Alexandru” a fost desemnat ca centru pentru acordarea asistenței medicale pacienților cu accidente cerebro-vasculare acute, transmite ipn.md
Lucrările de reparație au avut loc în cadrul unui proiect investițional finanțat din fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al CNAM.
„Crearea condițiilor pentru efectuarea investigațiilor de tomografie computerizată contribuie la creșterea calității asistenței medicale acordate pacienților cu accidente vasculare cerebrale acute, traumatisme severe și tumori. Persoanele în stare critică vor avea acces la o metodă performantă de diagnostic aproape de locul de trai. În cadrul SR Căușeni va fi acordată asistență calificată persoanelor cu accident vascular cerebral din trei raioane - Căușeni, Ștefan Vodă și Slobozia”, precizează CNAM.
Valoarea totală a proiectului este de circa 2,3 milioane de lei, dintre care 2 milioane reprezintă contribuția CNAM.
Sursa:
- MAEIE clarifică: nicio schimbare în regimul de călătorie pentru cetățenii moldoveni în Israel
- Noi reguli pentru persoanele care pleacă în călătorie cu mașinile în Grecia
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1768
- Populația:
- 3206 locuitori
Doroţcaia este un sat şi comună din raionul Dubăsari. Doroţcaia este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 17 km de orașul Dubăsari și la 32 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 3206 oameni. Satul Doroţcaia a fost menționat documentar în anul 1768.
Comentarii
(0)