|
Un popas la Vălcineț (Foto)
Călătoria prin satele din inima Moldovei ne-a dus spre punctul final al traseului nostru – satul Vălcineţ din raionul Călăraşi. Satul este pentru prima oară amintit în anul 1536. Astăzi satul este mare şi bogat, aici locuiesc circa 5000 de oameni. La nord-vest satul se mărgineşte cu vestita rezervaţie Plaiul Fagului, care se află la graniţa raioanelor Ungheni şi Călăraşi. Prin sat curge rîul Bîc.
În ultimii ani s-au investit mijloace considerabile pentru gazificarea, reparaţia şi construcţia drumurilor, s-au oferit mijloace şi pentru ajutorarea fermierilor, pentru restaurarea bisericii vechi Sf. Nicolae (care are mai mult de 200 ani).
Şi acest sat se întinde pe pantele dealurilor, atît de caracteristice pentru întreaga parte centrală a Moldovei. Satul este înconjurat de nenumărate vii şi livezi.
Infrastructura satului este destul de dezvoltată. Ne-a uimit plăcut grilajul de fontă de lîngă scuarul din faţa Primăriei, care mai înainte înfrumuseţa o clădire istorică din Chișinău, fapt relatat cu mîndrie de chiar primarul satului, care a refuzat, însă, să ne dea mai multe detalii.
În încheiere am vrea să menţionăm, că în toate satele vizitate de noi am văzut case vechi şi foarte frumoase cu diverse pervazuri, creste de acoperiş, streşini, coloane sculptate în lemn. Aici puteţi găsi porţi vechi sculptate în lemn, gărduleţe, fîntîni. În prezent, însă, arta cioplitului în lemn, cum se vede, e pe cale de dispariţie, căci se dă prioritate construcţiilor din piatră şi metal.
Şi încă ceva. Deplasîndu-ne din sat în sat am primit plăcere atît de la drumul însuşi, cît şi de la împrejurimile acestuia. Dealurile nu foarte înalte, împădurite sau pline cu livezi şi vii, drumul şerpuind printre ele, liniştea şi frumuseţea pacificatoare, care bucură ochiul şi sufletul fac ca asemenea călătorii să fie cel mai bun remediu contra stresului şi agitaţiei excesive. Aşa că, faceţi-vă timp şi porniți la drum, nu veţi regreta.
- MAEIE clarifică: nicio schimbare în regimul de călătorie pentru cetățenii moldoveni în Israel
- Noi reguli pentru persoanele care pleacă în călătorie cu mașinile în Grecia
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1876
- Populația:
- 759 locuitori
Alexandrovca este un sat din cadrul comunei Gangura, raionul Ialoveni. Localitatea se află la distanța de 32 km de orașul Ialoveni și la 45 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 759 de oameni. Satul Alexandrovca a fost menționat documentar în anul 1876.
Comentarii
(0)