Medveja – un vechi sat moldovenesc
Medveja este un sat şi comună din raionul Briceni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Medveja și Slobozia-Medveja. Comuna Medveja se află la 25 km de oraşul Briceni, la 3 km de staţia de cale ferată Medveja și la 270 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului Medveja constituia 1661 de oameni.
Prima atestare documentară a satului Medveja datează din 1 august 1432, cînd Ilie Voievod îi dăruia boierului său Isaia mai multe sate, printre care figurează şi Medveja. De la începuturi aici au trăit moldovenii, lucru demonstrat numeroasele toponime locale: Lîngă Odaie, Burtosul, Planul Popii ş. a. cu timpul apar şi alte toponime: Movila lui Saviţchi, Cîmpul lui Sprujinschi, Panskaia Storona, Kazionnaia Storona (Partea de Stat).
Nu se ştie exact de unde vine denumirea Medveja, unii susţinînd că de la urşii care în vechime se întîlneau în număr mare în regiune, însă mai verosimilă pare versiunea preluării denumirii satului de la pîrîiaşul Medvedca, o vînă mică de apă de 20 km lungime, care se varsă în Prut, căci nu poate fi mai vechi satul decît acest pîrîu.
Satul Medveja reapare menţionat în documente la mijlocul secolului XVI, cînd Toader, pîrcâlabul de Hotin, avea în proprietate cîteva părţi din acest cu privilegii de cumpărătură de la Petru Rareş. Apoi Alexandru Lăpuşneanu îi întăreşte în 1554 vistiernicului Mogîldea partea dinspre răsărit a satului Medveja, cumpărat cu 600 zloţi tătăreşti de la Grozava, fiica pîrcălabului Toader.
Satul mai este pomenit şi într-un hrisov de la Petru Şchiopul, datat cu 24 martie 1587 prin care erau hotărnicite două moşii. Satul este menţionat într-un act din 27 iunie 1604, dat de Ieremia Movilă pentru diacul Pavel Taban. În 1616 Radu Mihnea îi întăreşte lui Ionaşcu, fiul Bilei, a patra parte din satul Medveja. In 1665 moşia Medveja aparţinea boierilor din neamul Hajdeu, nişte înaintaşi ai lui Bogdan Petriceicu Haşdeu.
În 1904 satul avea 170 de case cu 1.068 de suflete. Către 1910 satul număra deja 186 de case, însă numărul locuitorilor este în scădere.
In perioada sovietică, recensămîntul din 1949 consemnează la Medveja 2.293 de locuitori, majoritatea de etnie ucraineană. Recensămintele din 1979 şi din 1989 găsesc în sat 2.127 de locuitori (970 de bărbaţi şi 1.157 de femei) şi, respectiv, 1.926 de locuitori (861 de bărbaţi şi 1065 de femei).
- MAEIE clarifică: nicio schimbare în regimul de călătorie pentru cetățenii moldoveni în Israel
- Noi reguli pentru persoanele care pleacă în călătorie cu mașinile în Grecia
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1642
- Populația:
- 138 locuitori
Boroseni este un sat în componenţa comunei Elizavetovca, raionul Donduşeni. Suprafaţa satului este de 5 km pătraţi. Satul Boroseni este situat la o distanţă de 15 km de oraşul Donduşeni şi la 224 km de Chișinău. Populaţia satului constituie 138 de oameni. Prima menţiune documentară a satului Boroseni datează din 7 aprilie 1642.
Comentarii
(0)