Am spus de multe ori că moldovenii trebuie să se deştepte, să muncească mult la învierea lor naţională, adică la trezirea poporului lor, şi să lupte pentru drepturile celea, la care năzuiesc toţi binevoitorii lor. Am mai spus că toate acestea alcătuiesc nu un lucru de bună voie, care poate să fie lăsat şi fără orice luare aminte, ci o datorie, căci, dacă nu va fi îndeplinită această datorie, apoi tot neamul nostru din Basarabia poate să fie şters, şi atunci numai noi o să fim vinovaţi de pierirea noastră. Este foarte firesc lucru ca cititorul să se întrebe în ce stau îndeobşte acele dreptăţi, la care trebuie să ne gândim întotdeauna şi care ne vor scăpa de întuneric şi nevoi, dacă le vom dobândi.

Trebuie să ne dăm bine seama de cele ce avem să cerem şi să fie ele întipărite în mintea noastră tare şi lămurit, ca să nu zică unul una, iar altul alta şi astfel să ne încâlcim şi să ne abatem din calea noastră. Pentru asta este de trebuinţă ca noi cu toţii să ne înţelegem datoria noastră către noi înşine într-un fel hotărât, cu toată lămurirea putincioasă, mai în scurt, să ştim bine ce ne trebuie nouă.

Fiecare ştie că multe, foarte multe ne trebuie... Căci de multe a fost lipsit poporul nostru chinuit şi topit în lacrimile plânsurilor sale. Multe a suferit el...

Am vorbit mai înainte, pe cât am avut chip, despre toate nevoile moldoveanului nostru basarabean, am pus în scrierile noastre tot dorul inimii lui. Acum, când cu fiecare zi ne apropiem de o clipă de cea mai mare văjnicie în viaţa noastră — de alegerile în dumă

— cu atât mai multă nevoie se simte ca noi să adunăm la un loc cele grăite şi să dăm o însemnare scurtă a nevoilor şi trebuinţelor noastre, ca toţi fraţii basarabeni să fie într-un cuget şi într-o gândire, pricepând cererile lor în dumă şi silindu-se ca între împuterniciţii basarabeni să fie mai mulţi moldoveni, şi anume aşa moldoveni, care cu foc să sprijine toate cererile noastre şi să fie adevăraţi apărători ai neamului nostru la Petersburg.

Asta, mai înainte de toate, este trebuinţa noastră cea mai neapărată şi numai atunci, când va fi ea îndeplinită, putem să le îndeplinim pe celelalte.

Drepturile, care vor fi cerute de noi atunci, se despărţesc în două: l. drepturi naţionale (drepturile norodului nostru) şi 2. drepturi cetăţeneşti.

Orişicine ştie că împărăţia rusească este locuită nu numai de ruşi şi de moldoveni, ci mai trăiesc în ea multe alte neamuri, care vorbesc fel de fel de limbi, au fel de fel de credinţe şi obiceiuri. Toate neamurile neruse, precum suntem şi noi, moldovenii, când au drepturile lor naţionale, adică când au voie să vorbească, să scrie, să citească, să înveţe, să se judece şi să se roage în limba lor, atunci ele pot desfăşura în pace şi linişte toate puterile minţii şi ale inimii lor.

Atunci ele îşi aduc folos lor însele, cât şi împărăţiei în care trăiesc, căci, mergând înainte în toate privinţele, ele mişcă şi dau înainte, pe de o parte, cultura (învăţătura, luminarea minţii) lor, iar pe de alta aduc la bună stare şi ţara stăpânitoare, dându-i toate foloasele. După cum se vede din cele spuse mai sus, toate acestea se pot ajunge, când un popor are voie să se folosească cu limba lui, care este cel mai de căpetenie mişcător al învăţăturii şi înaintării. Pe lângă limbă, prin şcoli, prin biserici, prin cărţi şi gazete un norod de alt neam, care locuieşte într-o ţară atât de mare, ca Rusia, trebuie să mai aibă şi de sine cârmuirea (autonomia) lui, căci fiecare neam numai atunci se ocârmuieşte bine, când se cârmuieşte potrivit cu obiceiurile lui, potrivit cu drepturile lui naţionale. Pe de altă parte, dintr-un oraş, cum este, de pildă, Petersburgul, nu se pot ocârmui bine fel de fel de neamuri, care prind bucăţi de pământ din împărăţie, depărtate de capitala ţării (de târgul cel mai mare).

Aşa fel de cârmuire pricinuieşte numai rău atât ţării stăpânitoare, cât şi poporului care trăieşte în ţara asta.

Pân-acum în Rusia treburile în privinţa asta au stat tot aşa şi cu alte popoare neruse şi cu poporul nostru moldovenesc. Acum toate neamurile din împărăţie îşi cată drepturile lor, de care am vorbit mai sus, şi trebuie să le cătăm şi noi, moldovenii.

Al doilea rând de drepturi este alcătuit din drepturile numite cetăţeneşti, vasăzică, acele drepturi, de care trebuie să se folosească toţi cetăţenii (locuitorii) Rusiei, fără deosebire de naţie (norod) şi credinţă. Aceste drepturi sunt trebuincioase, pentru ca traiul poporului întreg să se atârne de la el însuşi, precum şi toate acele lucruri, ce se fac pe banii lui.

O ţară numai atunci poate să trăiască bine, în pace, linişte şi lumină, când toţi locuitorii (cetăţenii) îşi ocârmuiesc treburile lor la un loc şi când datoriile lor (birurile, care le dau în hazna, şi toate celea ce le cere lor stăpânirea) sunt potrivite cu drepturile lor: cu cât mai mari şi mai multe sunt datoriile, cu atât mai mari şi mai multe să fie şi dreptăţile.

Tot poporul rusesc şi toate neamurile, care trăiesc în Rusia, au fost pân-acuma lipsite de aceste drepturi cetăţeneşti. Ele au dat foarte mult şi n-au luat aproape nimic. Din pricina asta s-au pornit atâtea nevoi nesuferite pe capul bietului popor. Şi nu numai la noi în Rusia s-au petrecut lucruri de acestea, ci în fiecare ţară unde treburile au stat aşa.

Iar pilda acelor ţări, unde i-au fost date poporului drepturile cetăţeneşti, ne arată cu totul alta: ele trăiesc bine, şi bunăstarea lor se măreşte cu fiecare an.

În vremea de faţă poporul rusesc şi noi, moldovenii, trecem de la starea cea veche la viaţă nouă şi numai noi înşine prin dumă putem să ne zidim viaţa pe temeiul drepturilor spuse mai sus. Însă, se înţelege că mai înainte de toate trebuie să avem în vedere drepturile noastre naţionale şi, potrivit cu asta, ţinând seamă de cele arătate, să alegem aşa moldoveni, care să ceară îndeplinirea nevoilor şi trebuinţelor noastre.