Vorbă lungă
Traducere de Alexei Mateevici - Septembrie 1906
La strană stă dascălul Oltukavin şi ţine cu degetele întinse, grase un condei ros de pană de gâscă. Fruntea lui cea mică e-ncreţită, nasul îşi schimbă culorile de tot felul, de la cea trandafirie până la cea vânătă-închisă. Înaintea lui pe scoarţa roşie-gălbuie a Triodei de Flori se află două hârtiuţe. Pe una e scris „pentru sănătate", pe cealaltă — „pentru odihnă", şi sub amândouă titlurile câte un rând de nume. Lângă strană stă o bătrânică mititică cu faţa îngrijorată şi cu o straistă în spinare. Ea stă la gânduri.
— Ei, acu pe cine? o întreabă dascălul, scărpinându-se leneş pe după ureche. - Mai iute gândeşte-te, săraco, că n-am când. Acuşi am să citesc ceasurile.
— Acuşi, dragă... Ei, scrie... Pentru sănătatea robilor lui Dumnezeu: Andrii şi Daria cu copiii ... Dumitru, iarăşi Andrii, Antim, Mărioara...
— Stai, mai încet... Nu goneşti iepuri, vei ajunge la capăt...
— Ai scris-o pe Mărioara? Ei, acu pe Chirilă, pe Gordei, pe pruncul nou-răposat Gherasim, Pintilii. L-ai scris pe răposatul Pintilii?
— Stai... Pintilii a murit?
— A murit, oftează bătrâna.
— Dar de ce îmi zici să-l scriu pentru sănătate? se mânie dascălul, ştergându-l pe Pintilii şi trecându-l în cealaltă hârtiuţă. Ia măi ţie! Tu spune cum se cade, dar nu te-ncâlci. Pe cine încă pentru odihnă?
— Pentru odihnă? Acuşi... Ei, scrie... Ion, Evdochia, iarăşi Daria, Gheorghe, mai scrie-l... pe ostaşul Zaharia. Cum s-a dus la slujbă, acum e al patrulea an, aşa de-atunci nici nu se mai aude...
— Vrasăzică, a murit?
— Dar cine-l mai ştie? Poate o fi murit, poate că-i şi viu... Tu scrie-l.
— Unde să ţi-l scriu? Dacă, să zicem, a murit, apoi cu cei pentru odihnă, dacă-i viu — pentru sănătate... Ei, acum cum să vă-nţelegi pe voi?
— Hm... Tu, draguţă, scrie-l pe amândouă hârtiuţele, ş-apoi s-a mai vedea. Însă pentru dânsul îi totuna, oricum îl vei scrie: om rătăcit... pierdut... L-ai scris? Acuma pentru odihna lui Marcu, Leonte, Irina, ei, şi pe Cozma cu Ana... pe bolnava Fedosie...
— Pe bolnava Fedosie pentru odihnă? Tiu!
— Ce pe mine pentru odihnă? Ce, ţ-a plesnit capul?
— Ce naiba! Tu, uscăciuneo, m-ai încurcat! N-ai murit încă, apoi şi spune că n-ai murit, dar nu te băga printre cei cu odihna! Numai încâlceşti aici! Poftim ia acum de-o şterge pe Fedosia ş-o scrie în alt loc... Toată hârtia am murdărit-o! Ei, ascultă, să-ţi citesc... Pentru sănătatea lui Andrii, a Dariei cu copiii, iarăşi Andrii, Antip, Mărioara, Chirilă, a pruncului nou-răposat Gher... Stai, cum de a nimerit aici acest Gherasim? Nou-răposat şi iată pentru sănătate! Nu, m-ai zăpăcit tu pe mine, sărmano! Dumnezeu cu tine, cu totul m-ai încurcat!
Dascălul dă din cap, îl şterge pe Gherasim şi-l trece în despărţitura celor răposaţi.
— Ascultă! Pentru sănătatea Mariei, a lui Chirilă, a ostaşului Zaharia... Pe cine încă?
— Pe Evdochia ai scris-o?
— Pe Evdochia? Hm!... Evdochia... îşi cată dascălul amândouă hârtiuţele. Ţiu minte c-o scrisesem, da acu cine-o ştie... n-o pot găsi nicidecum... Iat-o! îi scrisă pentru odihnă.
— Pe Evdochia pentru odihnă? se miră bătrâna. Nici un an nu-i de când s-a măritat, dar tu de-acu-i chemi moartea! Însuţi, dragă, te-ncurci ş-apoi te mai mânii pe mine. Tu scrie cu rugăciune, dar dacă-i avea-n inimă răutate, asta-i bucuria dracului. Asta dracul te tot joacă şi-ncâlceşte.
— Stai, n-amesteca... Dascălul se posomorăşte şi, gândindu-se puţin, încet o şterge pe
Evdochia din lista răposaţilor. Condeiul la litera „d" scârţie şi face o pată mare de cerneală. Dascălul se ruşinează şi-şi scarpină ceafa.
— Pe Evdochia, vrasăzică, s-o dau în lături de aici..., bombăneşte el ruşinat, şi s-o scriu acolo. Aşa? Stai... De-i da-o-ncolo, va fi pentru sănătate, de-i da-o-ncoace - pentru odihnă. M-a încurcat de tot baba! Şi ostaşul ista Zaharia s-a mai băgat aici... Naiba l-a mai adus... Nimic nu-nţeleg! Trebuie din nou...
Dascălul deschide dulăpaşul şi scoate de acolo o mulţime de hârtie curată.
— Dă-l afară pe Zaharia, dac-aşa... zice baba. Dumnezeu cu dânsul, dă-l afară...
— Taci! răspunde în scurt dascălul de ciudă. El îşi moaie încet condeiul şi scrie de pe amândouă hârtiuţe numele pe lista cea nouă.
— Eu îi scriu pe toţi delaolaltă, zice el, dar tu s-o duci asta la părintele diaconul. Las' diaconul să priceapă, care-i viu aici şi care-i mort; el la seminar a-nvăţat, dar eu trebuinţi de-iestea, măcar să mă ucizi, nimic nu-nţeleg.
Bătrâna ia hârtiuţa, îi dă dascălului o copeică jumătate de cele vechi şi merge încet spre altar.
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1497
- Populația:
- 1375 locuitori
Frăsineşti este un sat din cadrul comunei Măcăreşti, raionul Ungheni. Localitatea se află la distanța de 36 km de orașul Ungheni și la 100 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1375 de oameni. Satul Frăsinești a fost menționat documentar în anul 1497 cu denumirea Frățienești.