Pocăinţa hoţului
Când Hristos cu spini pre frunte,
Pre cruce răstignit murea,
Întunecimea-naltul munte
Golgotha toată-acoperea.
Atunci un hoţ privind în sus,
Cu ochi aprinşi de pocăinţă,
Strigat-a către Iisus,
Mărturisind a sa credinţă:
„În slava raiului, Stăpâne,
Tu să mă pomeneşti pe mine!"
De-atunci şi noi cu plecăciune
Rostim această rugăciune.
Nu-i vorbă, de răbdat îi greu,
Când cineva te prigoneşte,
Dar, frate, pentru acest rău
Acel de Sus te răsplăteşte.
Şi vrajba, pizma, ele-odată
Găsi-vor dreapta judecată.
Nu-i vorbă, că putem şi noi,
Răbdând obide şi nevoi,
Să răsplătim. Dar ce folos
Când calci porunca lui Hristos
Şi pilda Lui? Dar dacă stai
La îndoială, ce-ţi rămâne,
Decât ca să-ţi aduci aminte
De ale lui Hristos cuvinte
Când l-au iertat pe hoţ: „Cu mine
Vei fi tu azi în rai". Creştine,
Gândeşte. Când Hristos îl iartă
Pe-un hoţ şi-i dă o sfântă soartă,
Ţi-a da El ţie iertăciune
Când tu cu zisa rugăciune
Pe buze — vrajba ţii în gând,
Porunca Domnului călcând?
Martie 1910
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1694
- Populația:
- 3389 locuitori
Tomai este un sat şi comună din raionul Leova. Tomai este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 25 km de orașul Leova și la 96 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 3389 de oameni. Satul Tomai a fost menționat documentar în anul 1694.