Noaptea naşterii
De-ţi slăbeşte credinţa în sufletul tău,
Deznădejdea cea grea te cuprinde,
De născutul acum Hristos-Dumnezeu
În amarul tău adă-ţi aminte.
El în scârbă, plânsoare, necaz s-au născut,
Sub a Romei greoaie domnie,
Dar prin veacuri de vreme strălucind au trecut
Într-a Lui luminoasă mărie.
S-au născut El din focul cerescului dar,
Din smerirea Curatei Fecioare,
Ca, Puternic, să-i puie robiei hotar,
Să sfârşească amara plânsoare...
Rătăcind pe-al păcatului drum lunecos,
Nu i-au prins omenirea de veste,
Numai cei de la turme-au venit la Hristos,
Văzând rostul minunii aceste.
Şi venind, pe Hristos Cel născut L-au găsit
Nu în casă de neam, boierească,
Dar în iesle, pe scânduri, cu paie-nvelit,
În colibă culcat — păstorească.
Şi o stea-n răsărit s-a aprins minunat,
Ceru-ntreg bucurând şi pământul,
Şi pornind, a lucit ca un ochi înfocat
Drumul drept spre Hristos arătându-l.
În adâncă uitare au trăit Pruncul sfânt
Pân' la vârsta de cer hotărâtă,
Dar iubirea de oameni în sufletul blând
Au crescut-o frumos înflorită.
Cu această iubire, - acest vecinic odor,
Au purces El atuncea prin lume;
Al iertării şi păcii milos vestitor
Spre mărirea Preasfântului Nume.
Calea crucii spinoasă, cu pieptul deschis
Au siut-o El, jertfa iubirii,
Şi au murit, şi a treia zi iar au învis,
Biruind stăpânea învrăjbirii.
De-ţi slăbeşte credinţa în sufletul tău,
Deznădejdea cea grea te cuprinde,
De născutul acum Hristos-Dumnezeu
În amarul tău adă-ţi aminte.
Povestirea cea sfântă în inima ta
Viu răsunet îndată găsi-va,
Şi durerea în sufletul tău va-nceta,
Şi plânsoarea cea grea conteni-va.
Răsărind cu Hristos din mormântul adânc,
Luminând întunericul gropii,
Sfânta dragoste-acum pe aceia ce plâng
Linişteşte şi mângâie robii.
Şi să ştii că de-atunci a-nvrăjbirii venin
Nu mai are aceea putere:
Cât de-adânc fie-amarul de care eşti plin.
El ascunde scânteia-nvierii.
Cât de greu te-apasă, cu mâna de fier,
Nedreptatea în zilele tale, --
Tu să ştii că iubirea, venită din cer,
Lumina-te-va-n scârbă şi jale.
Tu să ştii că veni-va doritul tău ceas
Şi în piept ţi-a muri suferinţa,
Şi în sufletul tău, din amar şi necaz,
Ca Hristos, învia-va credinţa.
Ş-a luminii luciri scânteia-vor în zori
Pentru tine în clipele cele,
Şi atunci vei uita tu amaruri, plânsori,
Vei uita suferinţele grele.
De-ţi slăbeşte credinţa în sufletul tău,
Deznădejdea cea grea te cuprinde,
De născutul acum Hristos-Dumnezeu
În amarul tău adă-ţi aminte.
El în scârbă, plânsoare, necaz s-au născut,
Sub a Romei greoaie domnie,
Dar prin veacuri de vreme strălucind au trecut
Într-a Lui luminoasă mărie.
Povestirea cea sfântă în inima ta
Viu răsunet îndată găsi-va,
Şi durerea în sufletul tău va-nceta,
Şi plânsoarea cea grea conteni-va.
Şi să ştii că veni-va doritul tău ceas,
Când în piept ţi-a muri suferinţa,
Şi în sufletul tău, din amar şi necaz,
Ca Hristos, învia-va credinţa.
Decembrie 1912
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1809
- Populația:
- 1425 locuitori
Răcăria este un sat şi comună din raionul Rîşcani. Din componenţa comunei fac parte localităţile Răcăria și Uşurei. Localitatea se află la distanța de 13 km de orașul Rîșcani și la 174 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1425 de oameni. Satul Răcăria a fost menționat documentar în anul 1809.