Frunza nucului
Tatei
Frunza nucului tresare,
Oglindindu-se în lac;
Vântul un miros de floare
Îmi aduce din Bugeac.
De ce tremuri, frunzuleană,--
Fiica nucului rotat,--
Ce fior de prin poiană
Firea ţi-a cutremurat?
Eu cu ierbile poienii
N-am nimic de împărţit,
Jale mi-i că moldovenii
Încă nu s-au înfrăţit.
Vântul şuieră prin creste,
Vine zburător prin văi
Şi-mi şopteşte trista veste
Din Bugeac de la ai tăi.
Doarme tata somnul morţii,
Şi buneii-s în mormânt, --
Iar cei vii, prin voia sorţii,
Duşi din cele locuri sânt.
De la morţi aduce ştirea
Vântul veşnic zburător:
El din flori a prins şoptirea,
Flori de la mormântul lor.
Fie-aşa, dar nu mi-i teamă
Despre soarta celor părţi!
Dragostea ades mi-o cheamă
Fala câmpurilor verzi.
Mare-i fala din câmpie,
Dar bătrânii ţi-s mâhniţi.
Dragostea de unde-ţi ştie,
Că vor fi toţi înfrăţiţi?
Dragostea adânc mă leagă
Cu părinţii răposaţi.
Ştiu: din liniştea lor dragă
Răsări-vor numai fraţi.
Mărăşeşti (Moldova), 12 iulie 1917
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1855
- Populația:
- 1328 locuitori
Alexăndreni este un sat din cadrul oraşului Edineţ, raionul Edineţ. Satul este situat la o distanță de 5 km de oraşul Edineţ, la 14 km de staţia de cale ferată Brătuşeni şi la 196 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 1328 de locuitori. Satul Alexăndreni este atestat documentar în anul 1855.