22 aprilie 2011, 15:58 views 9440
Înapoi views 9441 Vizualizări
Asachi Gheorghe   | Poezie

Turnul lui But

Pe muntele Pion
Imitaţie

Între toată românime,
Mai frumos şi milian,
Mai puternic n-a fost nime
Decât Butul moldovan,
Că, oştean şi vânător,
Fericit fu şi-n amor.

Iacă buciumul d-aramă,
Ce-n Suceav-a răsunat,
La resbel pe junii cheamă
Cătră ţărmul departat,
C-Alexandru domnitor
Dă Poloniei agiutor.

Dar cu Butu-i logodită
Fiia a lui domnitor,
De el Ana despărţită
Suspina-va de amor;
Butu-i dă parola sa
C-a veni ş-o va lua.

Doamna, plină d-umilinţă,
Giuruirea i-au păstrat,
Dar amantul o credinţă
Pentru alta au uitat.
Cine calcă-al său cuvânt
N-are pace în mormânt.

Oastea de la ţări streine
De un an s-au înturnat,
Însă Butu nu mai vine;
Aleu, poate-au răposat!
Doamno,-i timp de măritat,
De giunia ta-i pacat!

Vai de har, de sănătate,
Ca stele ochii sănini,
De-a lor lacrimi neuscate
Turbure-s amu fântâni,
Că un altu peţitor
Mâna-i cere şi amor.

Toţi boierii vin din ţară
Şi un prinţ cu svita sa;
Ana plânge în camară
Că pe But nu poate-uita;
Popa mâine va serba
Şi pe doamn-a cununa.

Zice doamna credincioasă:
Nu merg la altarul sfânt
Şi voi fi mult mai voiasă,
De m-or duce la mormânt.
Dacă Butu nu e viu,
Patul nunţe-i un secriu.

Însă-n ziua de urgie,
Are multe doctorii
O bătrână, care ştie
Şi descânteci face mii.
Hârca veche, pe ascuns,
Duce doamnei cest răspuns:

S-alungi popa şi pe mine,
Va veni azi Butul tău;
În ursita-i mântuire,
Ea va drege precum vreu;
De la crivăţ, de l-apus,
Bune farmeci ţ-am adus.

De la codru buruiene,
Iarba zânei de la Prut,
De la vultur două pene,
Iar tu, doamno, de-a lui But,
Te rog, părul ca să-mi dai,
Ce de suvenirul ai.

Din păr şerpe vom forma,
Două inel-oi împreuna,
Din mic deget sânge-ai da
Şi pre şerpe voi giura,
Cu inel oi descânta,
Va veni şi te-a lua.

Doamna-n hârcă se încrede
Şi se-mplântă în pacat,
Butu-ascultă, el purcede
De la ţărânos palat,
Nu cum mersă la război,
Doamno, oare nu-i strigoi!

În somn toată curtea zace;
Doamna-i trează; au sosit
Miazănoapte, paza tace;
Pas de cal s-au auzit,
Iar dulăul priceput,
Ce urla, se făcu mut.

Poarta curţei se deschide;
Pintre păzitorii mii,
Nu-s ce umblă, o deschide
Şi închide uşe trii;
Iată-l în alb îmbrăcat
Pe-aşternut s-au aşezat.

Trece clipa cea duioasă,
Calul rânchează mereu:
Rămâi, Ano, sănătoasă,
Că m-aşteaptă roibul meu,
Au cu mine vei veni
Ş-a mea purure vei fi.

Luna luce, Butul fuge
Preste munte, prin hârtop,
Vântul şuieră şi muge,
Roibul sare în galop,
Ş-amu-i duce p-amândoi,
Doamno, oare nu-i strigoi!

Printre plaiuri, căi secrete,
Trec la codru şi s-aud
Gemând bufnele spăriete,
Mereu urlă lupul crud;
Din tunerec ochii săi
Luminează ca scântei.

Din ceri luna-amuşi s-a trece,
Roibul meu, hai la galop!
Nouă măguri şi stânci zece
Avem încă ş-un hârtop.
Nouă râuri a sălta,
Păn cucoşul va cânta.

Unde mergem? Unde?-Acasă,
Chiar pe culmea lui Pion;
RarŁori omul pe-aici pasă,
Lângă a Dochiei tron,
Unde turnul meu va sta,
Ce-n veci nume-mi va purta.

Dulce-odor, ah, calul ţine,
Că de spaimă abia şed!
Pe şea pune ambe mâne,
Dar în dreapta ta ce văd?
Testamentul cel sfinţit,
Care popa-au dăruit.

Calul nu-mi stă aşa-n pripă,
Că în fugă este-acum,
Testamentul dă-l în ripă,
Ţine-te, c-avem rău drum!
Roibul, parcă uşurat,
Prăjini zece a saltat.

Preste lacuri şi păraie
Trec mânaţi d-un rece vânt;
Ici, colo, câte-o văpaie
Saltă d-un pe alt mormânt,
Şi pe drumul zburători
Petrec mirii călători.

Stă, ascultă-mi a mea rugă
De om cale nu-i aici!
Calea-i bună pentru fugă,
Urmă nu-i pintre potici;
Pedeştri oaspeţi aici nu-s,
Că-i duc alţii tot pe sus.

Răsăritul se înfoacă,
Roibule, hai în galop!
Păn va bate popa-n toacă
Avem încă un hârtop,
Piatra Teiul a ura
Păn cucoşul va cânta.

Ah, iubite, frâul strânge;
Sărind calul acel râu,
De o stâncă mă va frânge!
Ce-ţi atârnă de la brâu?
Sunt metanii de la schit,
Ce-un sahastru-au dăruit!

Ce metanii fioroase,
Că a roibului ochi scot.
Vezi cum tremuru-l răzbate!
Deci aruncă-le de tot!
Roib-atunci pe munte-nalt
Ia o milă într-un salt.

Cele pietre ce să fie,
Cele cruci şi săpături?
Nu sunt cruci, ce e tărie
Curţei mele dimpregiur;
Pre zid dacă voi sui,
Calea-n veci vom mântui.

Ce-ai stătut, o, dulce-odoare?
Roua m-a muiet de tot;
Răce-i vântul chiar la zoare,
Să-ţi urmez de-amu nu pot.
Tremură soţia ta,
Copere-mă c-o manta!

Dulce doamno, iacă-ndată
Eu voi pune pe-al tău sin
A me frunte înfocată,
Ce mă arde ca venin.
De ea piatra s-a-ncălzi,
Doar ceva m-oi răcori.

Ce colană-i ferecată?
Crucea care mam-au dat!
Cruce-mpunge ca săgeata,
Fruntea me a încruntat;
Să nu paţi de ea şi tu,
Crucea leapăd-o de-amu!

Căzând, peri acea cruce,
Butul doamna-n braţ a strâns,
Cel ce mână, cel ce duce,
D-un foc vânăt s-a aprins.
Roibul hohot d-om a dat
Ş-încă-o stâncă a saltat.

A Dochiei piatra tună
Şi cucoşul a cântat;
Din Hang clopotul răsună,
Când săhastrul a tocat,
Iar cu discul strălucit
Soarele au răsărit.

Dimineaţă, când să vie
Sântul popa la palat
Să serbeze cununie,
A pierit doamna din pat!
Pre Pion turnul lui But
De atuncea s-a văzut!

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1911
Populația:
269 locuitori

Elizavetovca este un sat din cadrul comunei Zagarancea, raionul Ungheni. Localitatea se află la distanța de 10 km de orașul Ungheni și la 114 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 269 de oameni. Satul Elizavetovca a fost menționat documentar în anul 1911.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.