Din aceeaşi şcoală istoriografică face parte şi călugărul Azarie, căruia i se atribuie o cronică scrisă din porunca domnitorului Petru Şchiopul. Textul acestei cronici a fost găsit de către Ion Bogdan într-un manuscris din secolul XVI-XVII, în Biblioteca Imperială din Sanct-Petersburg.

Întreaga cronică moldovenească are titlul „Povestire pe scurt despre domnii Moldovei” şi se împarte în următoarele părţi:

1. „Cea mai completă redacţie a Cronicii de la Putna”.
2. „Cronica lui Macarie pîna la 1551”.
3. „Cronica scrisă de către călugărul Azarie, ce cuprinde date din istoria Moldovei de la 1551 pînă la 1574”.

Aceste trei părţi din manuscrisul rusesc cuprind întreaga istorie a Moldovei, de la întemeierea ei şi pînă la anul 1574. Date referitoare la viaţa lui Azarie nu se cunosc.

Se ştie numai că a fost călugăr în Moldova, de unde provine şi manuscrisul din Biblioteca Imperială din Petersburg şi că el se considera ucenic nemernic al cronicarului Macarie. El a avut însărcinarea din partea domnitorului Moldovei, Petru Şchiopul, de a scrie o cronica a ţării cu privire la anii lui de domnie. Azarie a procedat după sistemul întrebuinţat de cronicarii din vechime, continuînd opera predecesorilor săi, fără „să încerce a prelucra”cele scrise mai înainte. El copie „Cronica de la Putna” şi pe cea a lui Macarie de la data pînă unde „au mers alcătuirile retoriceşti ale părintelui Macarie” (1551), continuă istoria Moldovei, înserînd evenimentele pe care le cunoştea personal.

Pentru a îndeplini porunca domnească a lui Petru al II-lea îşi începe povestirea cu domnia lui Ştefan-Vodă, descriind intrigile boierilor şi omorîrea domnitorului la Ţuţora de către conjuraţia boierească. Autorul recurge la acelaşi stil retoric, la aceleaşi comparaţii şi epitete înflorite, ca şi Macarie.

Alexandru Lăpuşneanu este înfăţişat, ca şi la Eftimie, ca un om chibzuit şi blînd, care are grijă de săraci, îşi învaţă copiii carte, încheie pace cu vecinii şi zideşte o mănăstire mare, Slatina, cu „o biserică aşa de împodobită cu frumuseţi, încît, dacă Dumnezeu însuşi ar vrea să trăiască într-o zidire făcută de mîini omeneşti, în aceasta ar trăi”. Mai departe autorul ne dă ştiri cu privire la moartea alesului între filosofi, a lui Macarie, povesteşte amănunţit, nu fără indignare, înlăturarea de la domnie a lui Alexandru Lăpuşneanu şi înscăunarea lui Despot-Vodă.

Venirea la a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanu este considerată de către cronicar nouă în istorie. Se dau amănunte cu privire la boala şi moartea lui Alexandru Lăpuşneanu.

Cronica lui Azarie se încheie cu începutul domniei lui Petru Şchiopul, căruia Azarie îi doreşte „viaţă îndelungată şi pace adîncă”. Profesorul I. Bogdan, în urma unei critici interne a Cronicii lui Azarie, a constatat că autorul n-a utilizat pentru cronică nici un fel de izvoare scrise, ci a alcătuit-o „după amintirile sale personale şi din auzite”.

Ca model literar pentru Cronica lui Azarie a servit opera lui Macarie, „părintele dătător de vorbe bogate” şi „izvorul de vorbire aleasă”.