Islamul în Moldova
Istoria afirmării etnosului moldovenesc şi a creării Statului Moldova este, totodată, şi istoria ortodoxiei pe pămîntul nostru. La moment în Republica Moldova peste 90% din populaţie sînt creştini ortodocşi alături de care convieţuiesc reprezentanţii altor confesiuni.
Referindu-ne la prezenţa islamului pe teritoriul Moldovei ar fi de menţionat că primii musulmani au apărut pe teritoriul ţării în secolul al XV-lea. După 1538, cînd Moldova devine stat vasal al Imperiului Otoman, musulmanii sînt atestaţi în regiunile controlate de turci din sudul interfluviului Nistru-Prut precum şi în oraşele Thighina, Chilia şi Сеtatea Albă.
Conform înţelegerilor (capitulaţiilor) între domnii Moldovei şi Poarta Otomană „Nici un musulman nu va putea avea în Moldova, cu titlu de proprietate, nici pămînt, nici casă, nici prăvălie; el nu va putea nici să stea în tară pentru afaceri negustoresti decît atîta timp cît va fi autorizat de către domn”. De asemena, conform acestor documente „Turcii nu vor putea nici să construiască acolo (în Moldova) moscheie, iar exercitarea cultului musulman este interzisă pe întregul teritoriu moldovenesc”.
Aceste înţelegeri au fost respectate secole la rînd. Este cunoscut cazul lui Iliaş al II-lea Rareş domn al Moldovei între 3 septembrie 1546 – 11 iunie 1551. Urcă pe tron după moartea tatălui său Petru Rareş şi abdică în favoarea fratelui său Ştefan al VI-lea Rareş. Iliaş al II-lea Rareş s-a remarcat prin faptul că se duce la Istanbul şi se turceşte, luînd numele de Mehmet şi devine paşă de Silistra în 1551. Fiind arestat şi dus la Bursa, moare în închisoare în 1553.
Chipul lui Iliaş Rareş a fost zugrăvit în tabloul votiv al bisericii Mănăstirii Probota ctitorită în 1530 de tatăl său. După trecerea sa la islamism, Iliaş a fost respins de boieri şi ţară, iar faţa lui din tabloul votiv de la Probota a fost înnegrită.
După 1812 majoritatea musulmanilor din Moldova migrează la sud de Dunăre.
Conform recensămîntului din 2004 musulmanii nu sînt menţionaţi ca un grup confesional separat, deşi începînd cu 1995 pe teritoriul Moldovei activează un şir de centre de cultură islamică. Aceştia au întreprins mai multe încercări de înregistrare a comunităţii musulmane fiind susţinuţi de ambasadorul OSCE, William Hill.
După cum menţiona în 2008 un site străin - speranţele musulmanilor din Moldova în examinarea constructivă a problemei privind statutul islamului ca confesiune au crescut odată cu numirea în funcţia de ambasador a SUA în Republica Moldova a lui Asif Chaudhry. Această încredere a site-ului se bazează pe faptul că Asif Chaudhry este primul ambasador SUA de origine pakistaneză care a depus jurămîntul pe Coran.
La 14 martie 2011 Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova a înregistrat Cultul religios Liga islamică din Republica Moldova (LIM), care va reuni asociaţiile musulmane şi va reprezenta interesele acestora în ţară şi străinătate. Această organizaţie îşi propune deasemenea să coordoneze evoluţia şi dezvoltarea islamului din Republica Moldova.
Decizia Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova a generat un şir de proteste în special în mediul clerului ortodox. Procese similare se produc şi în statele vecine.
- Votul diasporei: interzicem sau reglementăm?
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1425
- Populația:
- 1495 locuitori
Ciuteşti este un sat şi comună din raionul Nisporeni. Ciuteşti este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 14 km de orașul Nisporeni și la 60 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1495 de oameni. Satul Ciutești a fost menționat documentar în anul 1425.
Comentarii
(0)