Mănăstirea Răciula se află în preajma satului omonim, la o distanță de 11 km de orașul Călărași. Mănăsttirea a fost înființată în anul 1797, de doi frați, Andrei și Ioan Roșca, preoți din satul Pașcani. Moșia pe care s-a construit mănăstirea a aparținut răzeșului Lupu Stratan. La început a fost mănăstire de călugari, însă în anul 1811, în urma desființării schitului Mana din apropierea mănăstirii Curchi, aici se înființează o obște de călugarițe. Se construiesc două biserici: a Nașterii Maicii Domnului (ridicată în 1800 și reînnoită în 1845) și a Sfîntului Ierarh Nicolae (ridicată în 1822, reînnoită în 1880).

În 1959 mănăstirea Răciula a fost închisă. Chiar în Duminica Mare au sosit la mănăstire trei reprezentanți ai autorităților sovietice, pentru a pune în aplicare hotărîrea Consiliului de Miniştri al RSSM privind închiderea a nouă mănăstiri, între care şi Răciula. Călugăriţele urmau fie să plece din mănăstire, fie să rămînă în vechile case-chilii şi să fie repartizate în gospodăria colectivă din sat. Timp de zece zile sătenii s-au împotrivit închiderii mănăstirii. În cea de-a zecea zi au fost trimişi împotriva lor 300 de miliţieni. Au murit trei oameni, mulţi au fost răniţi, iar stareţa mănăstirii şi opt dintre săteni, consideraţi a fi instigatorii la revoltă, au fost trimişi în închisoare. Cele două biserici au fost devastate, iconostasul distrus, aurul și argintul s-a zmuls de pe icoane, iar lemnul pictat cu chipurile sfinţilor, cărţile bisericeşti şi alte odoare au fost arse în cîmp. Apoi a fost dată jos turla bisericii, transformînd lăcaşul de cult în club de dans şi sală pentru nunţi.

Aşezarea monahală se aseamănă unui sat în care fiecare măicuţă are propria gospodărie. Aici se găseşte, printre altele, şi casa monahiei Eliconida, sora primului mitropolit al Basarabiei, Gurie Grosu (1920-1936), declarată acum bun de patrimoniu. Această organizare avea să ajute la păstrarea „seminţei monahismului" şi după închiderea mănăstirii. Călugăriţele care nu au fost trimise în detenţie sau alungate au primit acordul de a rămîne în locuinţele lor, cu obligaţia de a lucra în gospodăria colectivă (sovhoz) din localitate. Deşi biserica lor era închisă şi cărţile de rugăciune au fost confiscate, maicile nu şi-au pierdut credinţa. Şi-au făcut altar în „ungheraşul" casei şi s-au rugat în continuare.

Cu toate că mănăstirea a fost închisă, biserica devastată, iar călugărițele rupte de activitatea lor tradițională (maica Evlampia a fost nevoită să lucreze ca brigadier la sovhozul „Meşter-Faur", împletind rochii şi bluze, iar alte măicuţe au lucrat în cîmp sau la vite), viaţa monahală şi-a urmat cursul pe ascuns. Şi pe măsură ce maicile îmbătrîneau în casele-chilii, apăreau novice care se pregăteau să le ia locul.

În anul 1990 mănăstirea a fost redeschisă. Timp de zece ani a fost restaurată. Mănăstirea Răciula este condusă astăzi de egumena Eustafia, în vîrstă de 82 de ani care se află în această mănăstire de la vîrsta de 6 ani. Regentă (dirijor) a corului bisericesc înainte de 1959, a avut de pătimit, însă nu şi-a pierdut credinţa. Astăzi, prin grija ei, se fac eforturi pentru restaurarea bisericii de iarnă, în vreme ce biserica de vară şi-a îmbrăcat deja haina nouă.

Mănăstirea Răciula - album foto