Teritoriul orașului Suceava și împrejurimile sale au fost locuite, așa cum atestă cercetările arheologice, din timpuri străvechi, începînd chiar din paleolitic. În secolele II–III exista aici o așezare a dacilor liberi, descoperirile arheologice relevînd și puternice influențe romane.

În epoca migrației și în secolele următoare populația autohtonă a continuat să viețuiască pe aceste meleaguri.

Cu privire la numele oraşului există două explicaţii. Prima o dă cronicarul Simion Dascălul, care scrie în secolul al 17-lea "Letopiseţul Ţării Moldovei pînă la Aron Vodă" unde îl citează pe Grigore Ureche, un înaintaş, că la Suceava s-au aşezat nişte meşteri cojocari din Ungaria. În maghiară, "cojoc" se spune. Numele oraşului ar fi o combinaţie între cuvîntul maghiar şi sufixul romînesc -eavă, şi ar fi însemnat "cojocărie". A doua explicaţie, mai puţin credibilă, este că "Suceava" ar fi rezultatul unei alte combinaţii, şi anume cea de la numele copacului "soc" şi sufixul slav -va, adică pădure de soci.

În domnia lui Petru I Mușat, la 1388, Cetatea Sucevei a devenit cetatea de scaun a Țării Moldovei, această funcție îndeplinind-o și în vremea lui Aron Vodă (1592–1595), Ștefan Răzvan (1595) și a Movileștilor. Odată cu Alexandru Lăpușneanu, reședința domnească s-a mutat la Iași.

Localitatea se afla pe calea unor importante drumuri comerciale care duceau dinspre Europa Centrală și de nord prin Polonia și se îndreptau spre Marea Neagră.

Lîngă oraș s-au aflat două cetăți, una mai veche la Șcheia, alta puțin mai nouă, ce se vede și astăzi. Între cele două s-a dezvoltat, încă din prima parte a secolului al XIV-lea, orașul. Cetatea Șcheia, una dintre cele mai vechi cetăți din Moldova, dar cu o existență scurtă, a fost dărîmată în timpul lui domniei lui Alexandru cel Bun. Cetatea de Scaun a Sucevei a avut timp de trei secole un rol important în viața politică a Moldovei.

În evul mediu, orașul era populat cu moldoveni, dar și cu germani, maghiari și armeni. Aceștia din urmă avau dreptul de a-și alege un șoltuz propriu (ce purta numele de "voit").

Din Suceava, Alexandru cel Bun a condus țara timp de 32 de ani, mărind cetatea și întărindu-i zidurile. În 1401, aici s-a stabilit și Mitropolia Moldovei.

În 1408, Alexandru cel Bun acorda privilegii negustorilor lioveni, iar orașul Suceava era menționat ca unul dintre locurile de depozitare a postavului, precum și a unor mărfuri de export ale Moldovei.

Epoca de apogeu avea sa fie însă în timpul lui domniei lui Ștefan cel Mare (1457–1504). În vara anului 1476, Mahomed al II-lea Cuceritorul și-a încercat norocul sub zidurile cetății, dar dîrza rezistență a moldovenilor i-a frînt voința victoriei și l-a silit să se retragă în mod rușinos. Ștefan făcuse din Suceava un fel de creier al sistemului său de apărare. În 1497, 21 de zile și nopți în șir, tunurile leșilor au bătut în ziduri, dar acestea au rămas neclintite. Niciodată cetatea n-a fost cucerită prin forța armelor.

La 21 mai 1600, oastea lui Mihai Viteazul intră fără luptă în cetate. Apoi, asupra orașului s-au așezat însă vremuri grele, localitatea intrînd tot mai mult în anonimat.

În 1775, ca urmare a atitudinii de neutralitate pe care a avut-o în timpul conflictului militar dintre Turcia și Rusia (1768–1774), Austria a primit o parte din teritoriul Moldovei, în care se afla și Suceava.

Timp de un secol și jumătate acest teritoriu a făcut parte din Imperiul Habsburgic, primind numele de Bucovina. Suceava a fost al doilea oraș ca mărime și ca importanță al Bucovinei, după capitala Cernăuți. De asemenea, pînă în 1918, Suceava a fost localitate de frontieră austro-ungară.

Stema oraşului Suceava: în scut, pe cîmp de azur, o cetate crenelată roşie, cu şapte turnuri, dotată cu ferestre luminate negru şi aşezată pe o cîmpie verde; în faţa construcţiei Sfîntul Gheorghe ecvestru, de argint, nimbat de aur, străpunge cu lancea un balaur, de asemenea, de aur. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint, formată din cinci turnuri, din care iese stema Moldovei: capul de bour cu gît cu tot şi cu stea între coarne.

Cetatea de Scaun a fost distrusă în anul 1675, din ordinul turcilor, apoi a fost transformată de orăşeni în carieră de piatră, zidurile fiind acoperite, de-a lungul anilor, cu moloz şi pămînt.

Lucrări de degajare a ruinelor vor fi începute în anul 1895 şi vor dura zece ani. Ulterior, monumentul a avut parte de ample campanii arheologice, începînd cu anul 1951.

Campania anului 1953 a scos la iveală una dintre cele mai importante descoperiri făcute la Suceava: este vorba despre cele două tezaure găsite într-una dintre gropile care făceau parte din sistemul defensiv al cazacilor lui Timuş, din zona aflată în faţa cetăţii. Prada ascunsă era foarte variată: aplice din aur, fragmente de podoabe din aur şi perle, foiţe şi verigi din aur.

Lucrările de restaurare care au urmat săpăturilor arheologice au avut ca scop consolidarea şi înălţarea parţială a zidurilor păstrate. Din păcate, condiţiile de instabilitate a terenului, care au făcut ca partea de nord a zidului de incintă să se prăbuşească, ridică neîncetat probleme care nu pot fi rezolvate decît printr-o amplă restaurare tot mai necesară odată cu trecerea timpului.