Cînd cele mai preţioase şi reprezentative opere din creaţia moldovenilor – covoarele manuale sînt scoase din casă şi date la un preţ de nimic sau sînt schimbate pe piese industriale din sintetică, simţi tragedia acestor oameni. Este oare posibil să nu înţeleagă că sînt înşelaţi, să nu-şi dea seama, că înstrăinează relicvele de familie odată şi pentru totdeauna, care sînt adevărate opere scrise cu suflet, cu un mesaj de la părinţi, lucrate cu sudoare şi chin timp îndelungat? Oare nu-şi dau seama că-şi vînd memoria, trecutul, unor străini nepăsători? Astăzi Moldova a rămas deja fără cea mai mare parte din zestrea adevăratelor valori populare, fiindcă în ultimii peste 16 ani din ţară au fost scoase cele mai valoroase obiecte de artă populară: covoare, icoane, prosoape, costume ş. m. a. Numai începînd cu anii 90 ai secolului al XX-lea din Moldova au fost scoase zeci de mii de covoare, iar cifra anuală ajunge la 10 mii covoare. Problema covorului manual moldovenesc va deveni una similară cu cea a costumului popular, pe care l-am pierdut fără urmă. Astăzi aproape că nu vei găsi la ţară sau în oraş familie, care ar avea şi ar îmbrăca un costum moldovenesc veritabil. Mulţi se eschivează să spună adevărul, afirmînd „că nu-i la modă”. Oare îşi închipuie moldovencele noastre că peste un timp nepoţii vor căuta să vadă la ele nişte costume, covoare moldoveneşti şi nu le vor găsi, fiindcă „moda la ţară e acum de covoare industriale”, care nu poartă amprenta mîinilor calde ale bunicii, ale mamei şi nu citeşti în ele dorul, dragostea din sufletul lor.

De ce insistăm asupra importanţei covorului? E bine să ştim, că prin numărul şi calitatea alesului covoarelor se judeca despre nivelul de avuţie al unei familii. Covoarele şi ţesăturile de lînă erau principalele obiecte, care ne-au îmbrăcat casa, ne-au apărat în ochii lumii, cînd era jucată zestrea la nuntă, cînd se dădeau pomene la înmormîntare, cînd erau lăsate moştenire copiilor, nepoţilor. Covoarele erau considerate mari valori, ce-ţi ridicau prestigiul social în mediul rural. Fetele nu se căsătoreau fără zestre şi covoare. Covoarele nu se înstrăinau din familie, ele se dăruiau celor apropiaţi – nepoţilor, fraţilor. Numai în cazuri extreme ţăranul îşi vindea covorul.

Covoarele moldoveneşti au devenit cunoscute în lume ca „basarabene”, realizate manual, netede cu 2 feţe, care erau întrebate pentru frumuseţea lor, datorită coloranţilor naturali şi decorului original cu o paletă a culorilor caldă.

Secolul al XX-lea aduce mari modificări în covoarele moldoveneşti, încep să fie introduse noi compoziţii cu motive împrumutate din covoarele orientale şi ţesăturile de lînă industriale. Decorul covoarelor devine complicat, gama cromatică de culori şi nuanţe aprinse, cu predominarea motivelor florale naturaliste. Încep să predomine denumiri, care denotă urmele împrumuturilor – „Podnosul mare”, „Podnosul mic”, „Rozeta”, „Tureţca veche”, „Tureţca nouă”, „Pluşul”, „Persiţca”, „Landîşul” etc. Numai pe alocuri se încearcă a implementa „margini naţionale”.

Real aceste covoare prezintă o nouă lume a covorului moldovenesc, care e rupt de tradiţiile seculare. În el este întruchipată munca titanică a 4-5 femei pe parcursul a cîteva luni. De alesul unui covor sînt legate un şir de speranţe, tradiţii, sărbători, creaţii folclorice şi credinţe.

Păstraţi aceste valori - covorul de la mama, de la bunica, ele prezintă adevărate cărţi ale sufletului lor, învăţaţi-vă să le citiţi, să le păstraţi ca icoane spirituale, ca amintire sfîntă şi veşnică despre ele. Banii vin şi se duc, dar covorul ca amintire va rămîne nepoţilor ca mărturie a înţelepciunii despre cele, care l-au ţesut cu fire colorate, l-au ales şi l-au creat ca pe o mare operă de artă populară pentru voi – urmaşii neamului.

Dacă veţi avea sugestii cu privire la prevenirea scoaterii în masă a covoarelor populare din ţară, rugăm să ne contactaţi, cu propuneri reale.