Plecînd în următoarea noastră călătorie de-a lungul rîurilor, am realizat că un an secetos, cum s-a dovedit a fi anul 2015, nu este cel mai bun timp pentru aceasta. Am decis însă că va fi util să cercetăm unul dintre rîurile mici tipice ale Moldovei, anume într-o astfel de perioadă. Căci cele mai multe dintre cele 3085 de rîuri mici și mari ale țării sînt foarte dependente de sezon, climă, iar unele dintre ele chiar sînt temporare, secînd complet în timpul verii. Cu toate acestea, nu ne-am așteptat să vedem ceea ce am văzut, căci pe parcursul întregii noastre călătorii am mers de-a lungul albiei rîului, practic, dispărut.

Notă informativă scurtă despre rîu (Wikipedia):

Rîul Lăpuşna, afluent de stînga al rîului Prut, izvorăște la 1,5 km de s. Vărzăreşti, raionul Nisporeni, la confluenţa a trei vîlcele, la altitudinea de 305 m deasupra nivelului mării. Lungimea rîului este de 74,3 km, gura de vărsare se află la 1 km nord-vest de s. Tochile-Răducani, raionul Leova. Bazinul de recepţie are formă alungită de la nord spre sud și este situat între Podișul Moldovei Centrale şi Stepa Bugeacului. Solurile în văi sînt de fîneaţă şi solonceacuri, iar în alte locuri cenuşii, brune de pădure şi podzolice înţelenite.

Valea rîului are formă de V și este slab sinuoasă. Predominat lăţimea acesteia constituie 2-3 km, atingînd 6 km în regiunea satului Mingir, micșorîndu-se pînă la 1,3 km în apropiere de satul Cristeşti. Versanţii sînt convecşi, în cea mai mare parte abrupţi şi moderat abrupţi, cu altitudini de la 80 pînă la 120 m, sînt araţi, iar pe alocuri ocupaţi de podgorii şi livezi. Albia este neramificată, moderat sinuoasă, cu lăţimea de 2-5 m. Pe cursul inferior, pe o distanță de 5 km de la gura de vărsare rîul curge în canal: pe o lungime de 1-2 km, în apropiere de satele Lăpuşna, Cărpineni şi Mingir, albia este înconjurată de borduri aluvionare cu înălțimea de la 0,5 pînă la 0,7 m, fiind artificial adîncită pînă la 1,0 – 1,5 m (pînă la 2 metri în apropiere de satul Sarata-Răzeși) și lărgită pînă la 6 m (pînă la 10 m la 1,5 km mai sus de satul Cărpineni).

Patul albiei este nisipo-mîlos. Malurile cu înălţimea de 0,4-1,0 m sînt constituite din argile, în cea mai mare parte abrupte, înţelenite pe la muchii, iar în amonte de s. Iurceni sînt acoperite cu arbuşti de salcie.

Pe cursul inferior adîncimea medie a rîului e de 0,3 m; viteza curgerii − 0,11 m/s.

Ne-am început călătoria în satul Iurceni din raionul Nisporeni (locuitori 1932 (2004) dintre care 93% sînt moldoveni, centru al comunei și include, de asemenea, s. Mîrzoaia) pentru a evalua starea rîului pe cursul său superior.

Deja la intrarea în sat, am găsit albia complet pustiită și de aceea am decis să nu mergem pe cursul superior pînă la locul de unde izvorăște Lăpușna, ci am pornit în aval. Imediat după sat începe frumoasa vale a rîului, împrejmuită de pante înalte, cele din dreapta fiind împădurite, iar cele din stînga, fiind acoperite cu livezi bătrîne. Prin partea de sus a pantei stîngi a văii trece șoseaua Chișinău-Leușeni. Anume peisajele acestei văi a rîului s-au dovedit a fi cele mai impresionante de pe parcursul întregii noastre călătorii. Albia rîului, pe toată lungimea ei, s-a dovedit a fi complet secată. Aproximativ la 2-3 km în aval de sat, am descoperit un lac de acumulare nu foarte mare, primul în calea noastră. O să-l puteți vedea și dvs. în fotografiile noastre.

Următorul punct al itinerarului nostru a fost satul Pașcani, care deja face parte din raionul Hîncești (1464 de locuitori, aproape 98% dintre care sînt moldoveni). Începînd cu acest sat relieful se schimbă în mod semnificativ, devenind de cîmpie. Iar acest lucru este de înțeles, deoarece părăsim zona Codrilor și intrăm în zona Stepelor Bugeacului. Satul se întinde pe partea laterală a unei pante nu foarte înalte, pe alocuri împădurite, deasupra văii rîului. Din păcate, și aici, deja la intrarea în sat, albia rîului s-a dovedit a fi uscată. Mai departe itinerarul nostru a continuat de-a lungul văii rîului între satele Pașcani și Lăpușna. Aici, pe parcursul a aproximativ 4-5 km se întinde un întreg lanț de baraje mari și mici, noi am numărat nu mai puțin de cinci. Cel mai mare lac de acumulare este situat deja în apropiere de satul Lăpușna, cu aproximativ 1 km mai sus de el. Însă din el în albia rîului nu ajunge nici o picătură de apă. Trebuie să vă spunem din start că același lucru este valabil pentru toate barajele și lacurile de acumulare, pe care le-am văzut în timpul călătoriei. Practic, la momentul călătoriei noastre, toate aceste baraje au devenit iazuri izolate, întrerupînd cursul rîului. Dar și aceste iazuri s-au mîlit puternic, iar nivelul apei în ele este uneori mai mic decît scurgerea cu un metru sau mai mult. Deci, apropiindu-ne de s. Lăpușna (5640 de locuitori, 98% dintre care sînt moldoveni, care în anii 1940-50 a fost centru administrativ al raionului Lăpușna), noi am mers de-a lungul albiei secate a rîului. Partea de jos a satului a fost cîndva un lac de acumulare destul de mare, care a încetat să existe în anul 1994. Și anume aici, noi am văzut din nou o porțiune a rîului plină cu apă alimentată, probabil, din sursele subterane, care însă la ieșirea din sat era iarăși secat.

În apropiere de satul Bălceana însă, pe o distanță de 1-1,5 km, rîul a apărut din nou, iar în unele locuri, lățimea albiei sale ajunge pînă la 7-8 m. La ieșirea din sat însă cît vezi cu ochii din nou aceeași albie secată, plină cu stuf.

În preajma satului Sofia (1464 locuitori, 99% dintre care sînt moldoveni) se întinde albia pustiită a rîului. Aici am găsit, de asemenea, un lac de acumulare nu foarte mare, din care apa nu se scurge în albia rîului. Pe malul acestui lac se află un Complex Turistic nu foarte mare. Este puțin probabil însă că acesta își așteaptă turiștii, căci apropiindu-ne pentru a-l fotografia, ne-am ales cu sudalme la adresa noastră și cu „recomandarea" de a ne căra cît mai departe. Ceea ce am și făcut.

Următorul sat din itinerarul nostru s-a dovedit a fi un sat nu foarte mare − Negrea, unde rîul a reapărut miraculos, fiind plin cu apă. Dar lățimea albiei nu depășește 1,5-2 m și nivelul apei este foarte scăzut. Tot aici am descoperit un iaz aproape secat. La ieșirea din sat albia rîului era din nou complet secată, plină cu buruieni, fără o picătură de apă în ea.

Pînă la satul Cărpineni albia rîului e practic anhidră, se întinde pe o cîmpie plană, caracteristică pentru sudul Moldovei. În apropiere de satul Cărpineni (9954 de locuitori, dintre care 97% sînt moldoveni) apa a reapărut în Lăpușna. Aici rîul traversează un căuș plat mare, teritoriul fostului lac de acumulare Cărpineni, care a încetat să existe în anul 1994 și care era cel mai mare lac de acumulare de pe rîul Lăpușna. Acesta nu numai că era bijuteria satului, ci era, de asemenea, folosit în scopuri gospodărești și de agrement. Satul propriu-zis se întinde pe ambele lui părți. S-au păstrat instalațiile hidrotehnice ale fostului lac de acumulare. Am fotografiat fostul baraj, locul unde l-a rupt apa. Am făcut aici și fotografii ale frumoasei Catedrale Sf. Ioan Botezătorul, cu care se mîndresc, pe bună dreptate, sătenii. În sat există încă o biserică frumoasă și mare. În anul 2014 Primăria satului a depus o petiție la Guvern, cerînd ca satului să-i fie acordat statutul de oraș. Satul arată foarte frumos de pe drumul din vîrful dealului de deasupra satului. Dar și aici, la ieșirea din sat, rîul e practic anhidru.

Am trecut, de asemenea, de sătucul Horjești din raionul Hîncești. Alimentarea cu apă a acestei porțiuni a rîului nu depășește cîteva sute de metri, iar la ieșirea din sat din nou e pustiit.

Următorul și ultimul punct al călătoriei noastre riverane a fost satul Mingir (4995 de locuitori, circa 95% dintre care sînt moldoveni). La doar cîțiva kilometri de sat rîul pe întreg acest teritoriu este complet uscat și doar odată ce intri în sat în el apare apa. Albia propriu-zisă a rîului nu depășește aici 1 m lățime și 10-20 cm adîncime. Lacul de acumulare Mingir este unicul din localitățile de-a lungul rîului, care nu a avut de suferit în anul 1994 și care s-a păstrat pînă în prezent. Însă și acesta s-a mîlit puternic și nu dă, practic, apă în albia Lăpușnei. Anume din acest motiv am și încheiat aici cercetarea rîului și nu ne-am aventurat să mergem pînă la gura de vărsare, din raionul Leova. Dar într-un an mai favorabil vom examina, probabil, cursul inferior al rîului Lăpușna pînă la confluența acestuia cu Prutul.

Trecînd prin Mingir ne-am bucurat de autostrada nouă, modernă ce traversează satul, am făcut cîteva fotografii ale satului de pe dealurile din jurul acestuia și am înaintat pe drumuri de țară înspre Leușeni.

Aici am descoperit rîul complet secat − Nîrnova, confluența căruia cu Prutul v-am demonstrat-o în fotografiile noastre din publicațiile despre Prut. Am trecut și prin Hîncești pentru a realiza cîteva fotografii ale Conacului Manuc Bei, despre care vă vom povesti neapărat într-o altă publicație. Am fotografiat și o porțiune a autostrăzii Leușeni și podgoriile frumoase, situate de-a lungul ei. Și trebuie să vă spunem că recolta de struguri din acest an secetos este foarte bogată, în special, acest lucru se referă la calitatea strugurilor, așa încît vinurile anului 2015 vor fi înalt apreciate de toți acei care preferă vinul moldovenesc bun.

Să tragem însă niște concluzii în urma călătoriei noastre. Soarta și starea rîului Lăpușna este tipică pentru cele mai multe dintre rîurile mici ale Republicii Moldova. Călătoriile noastre de-a lungul lor, confirmă faptul că locurile de unde izvorăsc rîurile și-au schimbat de mult timp coordonatele, deviind de la cele recunoscute oficial uneori cu zeci de kilometri. Am putut observa ceva similar în ce privește rîurile: Botna, Kogîlnic, Racovăț, Ciuhur, Cubolta și chiar Răut, care își are sorgintea acum cu cîteva sute de metri mai jos de coordonata oficială.

Iar unele rîuri nu ajung, în general, pînă la gura lor de vărsare. Am observat degradarea lor considerabilă, înnămolirea și secarea majorității lacurilor de acumulare mari și mici pe rîurile din Moldova. Acest lucru este valabil chiar și pentru asemenea lacuri de acumulare mari, precum ar fi cel de la Dubăsari, care a pierdut nu mai puțin de jumătate din volumul său și cel de la Ghidighici, care se micșorează, văzînd cu ochii. Într-o măsură și mai mare acest lucru se referă și la barajele și lacurile de acumulare mici, care nu au fost curățate și renovate zeci de ani și au încetat, practic, să-și îndeplinească rolul în balanța apelor țării. Lucrurile se complică și prin faptul că multe dintre aceste bazine acvatice sînt privatizate și exploatate exclusiv în beneficiul proprietarilor acestora. Problema alimentării cu apă, cea de economisire a fiecărei picături de apă în țara noastră este însă una cheie și poate fi chiar fatală.

Iată pe această notă, nu tocmai optimistă, încheiem călătoria noastră. Rămînem în speranța să ne revedem cît mai curînd pe întinderile dragei noastre Moldove.

Rîul Lăpușna: de la Iurceni pînă la Mingir - album foto