17 octombrie 2011, 17:00 views 29335
Materiale din compartiment: Toate noutăţile | Galeria foto | Galeria video |

Hramul oraşului Chişinău - 14.10.2011

Piaţa Marii Adunări Naţionale de Ziua Oraşului

Sărbătorirea Zilei Oraşului sau a Hramului Oraşului Chişinău a devenit deja tradiţie şi chiar una dintre sărbătorile preferate, la care participă tot mai mulţi chişinăuieni şi oaspeţi ai capitalei. Nici ziua de 14 octombrie 2011 nu a fost o excepţie în acest sens, în special pentru că Chişinăul a sărbătorit în acest an aniversarea de 575 de ani.

Autorul acestor rînduri, participă cu regularitate pe parcursul mai multor ani la această sărbătoare şi Vă poate spune cu certitudine, că sărbătoarea a fost una specială şi mai ales reuşită. Chiar dacă timpul de afară nu a fost foarte generos - n-a fost nici senin şi nici cald şi chiar dacă chişinăuienii în ultimii ani, moldovenii, în general, au acum mai multe griji decît altă dată - viaţa e tot mai scumpă, evenimentele politice nu ne prea bucură, trăim sub semnul incertitudinilor şi permanentelor schimbări. Însă în această zi specială − de Hramul Oraşului, uităm parcă de tot ce ne întristează şi ieşim cu toţii uniţi pe străzile oraşului drag ca să petrecem împreună.

Decorul de sărbătoare al străzii centrale a capitalei

Şi trebuie să Vă spunem, că pe an ce trece, de la o sărbătoare la alta, această zi se marchează cu tot mai mult bun gust şi spirit inventiv, cu sprijinul mai multor oameni, organizaţii şi firme. Cu această ocazie au sosit la Chișinău oaspeţi din diferite colţuri ale Moldovei, din alte oraşe şi ţări. În acest an au venit la noi în ospeţie primarii a două oraşe cu care s-a înfrăţit Chişinăul - Tbilisi şi Bucureşti. La sărbătoare au fost prezenţi ambasadorii mai multor reprezentanțe diplomatice de la Chișinău.

Este imposibil să cuprinzi toate evenimentele şi momentele importante ale sărbătorii într-un singur reportaj, nu pretindem nici pe departe acest lucru. Dar pentru a Vă oferi un tablou cît mai deplin al acestei sărbători, am decis să Vă împărtăşim impresiile noastre într-un material foto de la sărbătorirea Zilei oraşului din anii precedenţi, începînd cu anul 2005.

Am vrea să evidenţiem dintre evenimentele sărbătorii următoarele: în primul rînd, numărul orăşenilor, care au ieşit pe străzile oraşului, a fost unul foarte mare, iar seara, înainte să înceapă concertul din Piaţa Marii Adunări Naţionale, părea că s-a adunat practic întregul oraş. Noi, însă, am privit acest concert deja de la micul ecran, trebuie să vă spunem că a fost într-adevăr ceva cu adevărat impresionant şi de neuitat.

Măiestria stradală

Ziua însă, croindu-ne drum prin mulţimea de spectatori şi participanţi la sărbătoare ne-a bucurat nespus de mult evoluţia colectivelor de copii şi amatori, dar şi faptul cît de multe firme şi-au expus mostrele produselor sale. În mod deosebit ne-a bucurat Fabrica de Covoare din Ungheni „Carpet”, care şi-a expus practic toate modelele de covoare. Demonstraţia militarilor moldoveni ne-a oferit şi ea bucurii. Cele mai multe impresii le-am cules de la expoziţia meşterilor populari din Moldova, obiectele confecţionate din ceramică, lemn, pînze şi chiar broderii, împletituri şi multe altele.

De-a lungul întregului bulevard Ştefan cel Mare erau situate o mulţime de cafenele improvizate în aer liber, unde se puteau servi atît mîncăruri ale bucătăriei tradiţionale moldoveneşti, cît şi a altor ţări ale lumii, spre exemplu un şaşlîc armenesc veritabil. Ca să fim mai succinţi, am plecat de la sărbătoare îngheţaţi un pic, însă fericiţi, sătui şi cu o mulţime de impresii. Sîntem deja în aşteptarea următoarei sărbători a Hramului Oraşului, sperăm că şi domniile Dvs. la fel.

 

Chişinău, Ziua oraşului, 2005-2011 - album foto

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1893
Populația:
569 locuitori

Cucuruzenii de Sus este un sat din cadrul comunei Crihana, raionul Orhei. Localitatea se află la distanța de 20 km de oraşul Orhei şi la 68 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 569 de oameni. Satul Cucuruzenii de Sus a fost întemeiat în anul 1893.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.