Stoianov Nico
Nico Stoianov ‒ poet, traducător, publicist, scenarist, editor de limbă bulgară. Născut la 9 ianuarie 1947 în satul s. Ivăneştii Noi, raionul Arţiz, Ucraina. Și-a început cariera de muncă în calitate de tractorist, apoi a lucrat muncitor la Uzina de ţevi metalice ca să decidă să-şi urmeze studiile la Universitatea de Stat din Harkov. După absolvire, a lucrat profesor de limba și literatura rusă. Din anul 1965 au început să-i fie publicate poeziile în limba bulgară, dar şi în traducere în limbile: rusă, ucraineană, moldovenească/română, estoniană, armeană, azeră, turcă, maghiară și altele în ziare, reviste și antologii. Prima lui carte „Zdravsvuite" (Bună ziua) a fost publicată în anul 1976. Pe parcursul anilor 1981-1984 a lucrat în calitate de redactor și redactor superior la Secţia de filme documentare a Studioului Cinematografic „Moldova-film". Autor al unei serii de scenarii de filme documentare, printre care şi primul film despre bulgarii din Moldova „În stepele verzi ale Bugeacului" („Moldova-film", 1982). S-a impus în calitate de traducător al cărţilor de poezie și proză din limbile: rusă, ucraineană, moldovenească/română în limba bulgară, publicate în Ucraina și Republica Moldova. El este autorul unuia dintre abecedarele pentru școlile cu predare în limba bulgară. Este unul dintre inițiatorii înălţării monumentului lui Hristo Botev în satul Zadunaevka, care a fost dezvelit la 2 iunie 1991. Membru al Uniunii Scriitorilor din anul 1978, membru al Uniunii Jurnaliștilor din URSS din 1987, membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, precum și membru al Uniunii Scriitorilor din Bulgaria. Locuiește și lucrează la Chișinău, Republica Moldova. Titluri și premii: Om Emerit al Republicii Moldova, 1995
„Insigna de Onoare a Preşedintelui Bulgariei", 2003,
Medalia „Ivan Vazov", 2007,
Medalia „Paisii Hilendarschi", 2008,
Premiul Naţional „Apollo" pentru poezie, Bulgaria, 2014.
Filmografia: „Gospodăria individuală ‒ grija comună", 1981, documentar,
„În stepele verzi ale Bugeacului", 1981, documentar. |
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1832
- Populația:
- 3903 locuitori
Başcalia este un sat şi comună din raionul Basarabeasca. Başcalia este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, situat la distanța de 23 km de orașul Basarabeasca și la 118 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 3903 oameni. Satul Bașcalia a fost întemeiat în anul 1832.