Bătălia de la Şcheia (6 martie 1486)
Bătălia de la Şcheia a avut loc la 6 martie 1486. A fost o confruntare în cadrul expediţiei otomane care avea ca scop înlocuirea domnului Moldovei, Ştefan cel Mare, cu pretendentul Hroet (Hronoda), un fiu al lui Petru Aron. Oastea otomană condusă de Iskender Bey şi Bali Bey Malkocoglu, a înaintat pe valea Siretului, iar Ştefan i-a ieşit înainte cu o parte dintre curteni la Şcheia, localitate situată la circa 25 km nord de Roman.
În prima parte a bătăliei, oştile lui Ştefan sînt învinse. Ștefan însuși a căzut de pe cal şi a rămas mai multe ceasuri printre cadavre şi răniţi, Hroet fiind proclamat domn de ai săi sub numele de Petru. Salvarea i-a venit de la doi boieri. Unul dintre ei a fost aprodul Purice; acesta, conform unei legende foarte cunoscute, l-a recunoscut şi i-a oferit calul său. Pentru fapta de arme, el a fost înnobilat, familia sa, Movilă, devenind, în secolul următor, foarte puternică.
Un al doilea boier, căruia Ştefan i-a datorat, în parte, victoria este Pîntece. Potrivit unor izvoare, Pîntece ar fi stăruit pe lîngă Petru, proaspăt proclamat domn, să iasă din zona bătăliei, el fiind deja învingător. Folosindu-se de această stratagemă, Ştefan l-a capturat pe Hroet şi i-a tăiat capul.
Cei doi boieri ai lui Ştefan, Purice şi Pîntece, au schimbat situaţia, recuperarea domnului şi uciderea pretendentului a dus la mobilizarea trupelor şi la victoria moldovenilor.
Bătălia de la Şcheia a fost ultima confruntare cunoscută dintre Moldova şi Imperiul Otoman, ea încheind războiul de 13 ani purtat de Ştefan pentru înlăturarea suzeranităţii Porţii. Consecinţa cea mai importantă a acestor ultime conflicte cu otomanii a fost încheierea păcii cu sultanul, în acelaşi an (1486), Ştefan cel Mare fiind de acord şi cu plata tributului.