string(7) "library" string(8) "document"
82
1385
514
1812
1466
940
1457
1467
1822
1476
1475
1401
1574

Istoria unui galben

2 3 4 5 6 7 8 9 10 11

Gâtul, de lebădă, după obiceiul vechi.

Sânul...

PARAUA (cu puţină gelozie): Cred că nu l-ai cercetat de aproape.

GALBENUL: Ba încă m-am şi legănat pe el!... Şi pot zice fără ruşine că m-am simţit oarecum mângâiat de pierderea libertăţii mele când a dat Zamfira cu ochii de mine (căci sticleam din pricina soarelui)! şi mai ales când, zâmbind cu mulţumire, m-a aninat de salbă şi m-a culcat pe sânul ei atât de minunat, atât de rotund, atât de frumos! Ce leagăn, scumpa mea, ce leagăn!

Să trăieşti şi să mori pe dânsul făr-a dori altă fericire pe pământ şi alt rai pe ceea lume.

PARAUA: Bre, bre! ce entuziasm!... Dacă nu te-aş cunoaşte, aş crede că eşti un tânăr poet ce ai scăpat de-abia de pe laiţele şcoalelor.

GALBENUL: Şi n-ai greşi, pentru că înfăţişarea Zamfirei m-a cuprins de o mirare aşa de înfocată, încât deodată m-a trăsnit un fulger poetic şi am improvizat pe loc următoarele versuri:

Frumoasă copiliţă!

Spune-mi de unde vii

Cu zâmbet pe guriţă,

Cu mândri ochi şi vii?

Ce înger mult ferice

Din ceruri te-a adus

Şi pe pământ, aice,

Gingaşă te-a depus?

Tu eşti o nălucire,

Un farmec aurit,

Un vis de fericire,

Un înger de slăvit!

Din cer eşti o minune,

Şi dulce-i glasul tău

Ca sfânta rugăciune

Când bate ceasul rău!

PARAUA: Bravo, bravo!... Îmi pare bine că, pe lângă cele multe calităţi, mai ai şi talentul improvizaţiei în privirea ţigancelor.

Toată bucata e plină de o armonie muzicală ce sună a drâmbă, dar mai cu seamă farmecul aurit îmi place şi-mi aduce aminte de minunatul compliment ce a făcut odată un scriitor de la oarecare instanţă unei duduci din oarecare mahala, zicându-i că-i frumoasă ca o otnoşenie scrisă pe hârtie galanţki.

GALBENUL: Ah! parale, parale! Fiinţe neînţelese ce sunteţi!

Vroiţi totdeauna să ne ţineţi în mrejele voastre şi să nu avem nici ochi, nici gură, nici suflet decât numai pentru voi. Iar dacă ni se întâmplă să ne întoarcem căutăturile aiure, atunci vai şi amar pentru noi, sărmanii galbeni olandezi!... Acele versuri pe care numai eu ştiu cât am asudat până ce le-am improvizat!... acele versuri în care mi-am vărsat toată inima!... tu le iei în râs pentru că au fost adresate alteia, iar dacă le-aş fi făcut pentru tine sunt sigur că le-ai fi găsit minunate. Dar ce stau eu de te învinovăţesc...

Astfel este sexul, nu e vina ta.

PARAUA: Aşa, frumos vă şade! Voi ne înşelaţi, ş-apoi voi săriţi cu gura înainte; altă vorbă n-aveţi decât că astfel este sexul, făr-a mai lua în privire toate jertfele câte le facem noi pentru voi.

GALBENUL: Dacă-i vorba de jertfe, apoi mă închin cu plecăciune (se închină) şi mă întorc iarăşi la sânul fermecător al Zamfirei. Ea mă duse spre nişte corturi ce se zăreau departe, la poalele unui codru, şi când fuserăm aproape de ele, ne ieşi înainte un flăcău ţigan, nalt, sprinten, voinic, cu ochii mari şi negri, cu părul lung şi negru, cu faţa arsă de soare, dar frumoasă şi vioaie.

El era Nedelcu, lăutar vestit, ce îţi rupea inima când trăgea din arcuş un cântec de jale şi care te făcea să joci fără voie când suna o horă. El se iubea cu Zamfira din copilărie şi după multe necazuri şi chinuri ce suferiseră amândoi de ceea parte de Milcov, izbutiseră a scăpa din ghearele unor stăpâni nemilostivi şi a trece în Moldova, unde trăiau în pace împreună de vro şase luni.

-- Cules-ai multe flori, dragă Zamfiră? îi zise Nedelcu sărutând-o.

-- Am cules cele mai frumoase din câmp, pentru ca să le pun la pălăria ta, dar cea mai scumpă mi-am pus-o eu la gât. Şi zicând aceste, Zamfira mă arătă pe mine în salbă.

-- Un galben! strigă Nedelcu cu mirare. Unde şi cum l-ai găsit?

-- În câmp, căutând flori cu gândul la tine... căci de câte ori gândesc la tine, totdeauna dau de noroc.

Nedelcu s[...]n sus, chiuind de bucurie şi pe urmă, ridicând pe Zamfira în braţe, o duse până sub cortul lui, jucând ca un copil şi sărutând-o cu dragoste.

Nu ştiu dacă ai însemnat vreodată şatrele ţigăneşti şi dacă ai vreo idee lămurită asupra vieţuirii curioase acestui neam nomad, ce se poartă necontenit cu toată averea lui din câmp în câmp, din sat în sat, din codru-n codru?... Fieştecare ţigan are şatra lui, făcută din mai multe bucăţi de ţoluri afumate, şi o căruţă cu roţi nalte ce-i slujeşte de culcuş sub cort, când se opreşte, şi în care îşi poartă toată familia şi toate măistriile când călătoreşte. Puşkin, vestitul poet rusesc, zice în poemul său Ţiganii, tradus româneşte de A. Donici:

Măgarii în spinare duc

Copii mici; iar ceilalţi,

2 3 4 5 6 7 8 9 10 11