[în sus]Populația

Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 239 de oameni, dintre care 46.86% - bărbaţi și 53.14% - femei. Structura etnică a populaţiei: 99.16% - moldoveni, 0.42% - ruşi, 0.42% - găgăuzi.

[în sus]Istoria localitații

Satul Butuceni a fost menționat documentar în anul 1616.

[în sus]Monumente istorice

Cetatea getică de la Butuceni a fost descoperită încă în anii 40-50 ai sec. XX de către arheologul G.D. Smirnov. Cetatea se întinde de la Vest spre Est pe promontoriul înalt, partea de Nord a ei fiind marginalizată de malul abrupt al Răutului, ce se înalţă deasupra rîului cu 60 m. Patrea de Sud se opreşte în rîul Răut. Partea de est e înconjurată de prăpăstii adînci şi maluri abrupte şi doar o intrare îngustă leagă această limbă de pămînt cu lumea înconjurătoare. Promontoriul dat reprezintă prin sine însăşi o cetate naturală perfectă, un loc apărat de natură.

În urma săpăturilor efectuate între anii 1983-1990, a fost confirmat faptul că aici deja în I jumătate a mileniului I î.Hr., exista o aşezare tracică, care avea aceleaşi dimensiuni cu cetatea getică. Cetatea era apărată de 9 sisteme fortificaţionale (valuri şi şanţuri de apărare), aflate la diferite distanţe una de cealaltă, plasate în vestul şi estul cetăţii, în cele mai vulnerabile locuri. Şanţurile aveau adîncimea de 3,45 m, iar înălţimea valurilor, inclusiv cu pilonii din lemn atingea 10-20 m. Liniile de apărare se întindeau de la malul abrupt al stîncii pînă la celălalt mal al Răutului. Acest tip de fortificaţii a intrat în istorie ca faimosul „Murus Dacicus” (zidul dacic).

Cu timpul, odată cu creşterea aşezării, linia a 3-a de apărare a început să stîmtoreze locuitorii cetăţii, astfel ea fiind demolată. Între liniile 4 şi 5 de apărare se află o suprafaţă destul de mare de teren, folosit ca ocol pentru vitelele adunate aici în timp de război. În urma săpăturilor arheologice în şanţurile de apărare a fost găsit un bogat material arheologic: fragmente de vase din ceramică getică şi greacă, fibule (fragmente de fuse de tors), cărămidă cu amprenta numelui meşterului olar grec care a confecţionat-o, obiecte din bronz, fragmente de zgură de fier, vîrfuri de săgeţi din bronz cu 3 aripioare de tip scitic, o spadă-akinak din fier, inele, cuţite, oase de animale domestice şi sălbatice, pietre şlefuite ş.a. Ceramica greacă reprezintă aproximativ 20-25% din toată ceramica găsită la Butuceni, ceea ce vorbeşte despre prezenţa unui comerţ foarte dezvoltat între geţii din partea locului şi grecii din coloniile nord-pontice.

Cetăţuia getică de la Butuceni era, probabil, una din cele mai importante dave din spaţiul pruto-nistrean, un puternic centru militar şi politic al geţilor, cunoscînd apogeul dezvoltării sale în sec. IV-III î.Hr.  De aici mărfurile greceşti sosite pe calea apei, se răspîndeau în cetăţile şi şeliştile de pe ambele maluri ale Răutului. Marea majoritate a ceramicii greceşti era de culoare roşie, reprezentată în special prin amfore. Amforele erau folosite pentru a aduce şi a păstra uleiuri, vinuri din Grecia. Ceramica a fost confecţionată în aşa centre ca Heraclea, Fasos, Kios ş.a. Au descoperite însă şi nişte fragmente de ceramică neagră fină de Alep (d=2,5 mm), numită de istorici ceramică de paradă, în care erau importate uleiuri mirositoare, procurate, în special, de aristocraţia locală. Au fost descoperite și 2 monede din cupru bătute în oraşul Tiras.

Cetatea medievală. După ocuparea de către tataro-mongoli a spaţiului carpato-nistrean la începutul secolului al XIV-lea, pe suprafaţa promontoriului dintre actualele sate Trebujeni şi Butuceni din valea Răutului, unde se găsea o aşezare autohtonă mai veche denumită Orhei, ce însemna “întăritură”, a fost edificat un oraş care a fost denumit Sehr-al-Djedid, adică Oraşul Nou. Cetăţuia mai veche din pămînt şi lemn din perioada anterioară a fost nivelată, iar pe ruinele ei s-a construit o cetăţuie nouă, din piatră.

Cetatea era dotată cu cîte un bastion la fiecare colţ şi cu două semicoloane făcute pe partea exterioară a pereţilor, care alcătuiesc colţul de miază-zi-asfinţit al construcţiei. Intrarea în citadelă era prevăzută pe latura de sud a construcţiei, cu portalul făcut din blocuri mari de piatră legate între ele cu scoabe de fier.

În interiorul citadelei se află o clădire mare alipită zidului de nord al construcţiei. Clădirea avea 26 de încăperi de diferite mărimi.  În centru se afla o încăpere mare cu un cavou subteran. Unele materiale sugerează faptul că încăperea centrală a clădirii era o moschee, cu subsol şi patru compartimente laterale. Subsolul moscheii a fost amenajat ca criptă, în care era inmormîntată o persoană de vază. În interiorul criptei se putea pătrunde printr-o deschizătură specială în acoperămînt, care se închidea cu o lespede specială, prevăzută cu o scobitură adînca într-o parte.

După ce oraşul a fost eliberat de tătari, clădirea din citadelă a devenit reşedinţa pîrcălabului de Orhei. Intrarea în clădire fiind dotată cu un cerdac, a căpătat aspectul caselor băştinaşilor din Moldova. Cripta a fost transformată în beci, unde se păstrau rezervele de producte alimentare. Nu este exclus, că subsolul din palatul pîrcălabului să fi fost folosit şi ca temniţă. Palatul pîrcălabului a ars, probabil, în anul 1510, cînd a fost incendiat oraşul de către tătari.  

Feredeu. Strămoşii romanilor desemnau prin termenul feredeu localul public pentru scăldat - baia. Într-un document privind Orhehil Vechi este menţionat locul unde era feredeul. Cînd arheologii au intrebat de localnici unde-i locul numit Feredeu, ei au arătat la terenul de pe malul Răutului, lîngă valul de peste rîu, mai la deal de podul actual.  În locul indicat arheologii au descoperit zidurile fundaţiilor unei clădiri fundamentale de piatră.

Arheologul G. Smirnov în rezultatul cercetărilor a ajuns la concluzia că fundaţiile descoperite pe malul Răutului, lîngă vad, aparţin unei băi publice de tip oriental.

Clădirea avea în plan forma unui patrulater cu lungimea de 40 m şi lăţimea de 23 m. Pereţii erau făcuti din piatră colţuroasă puţin prelucrată. Camerele de scăldat erau de diferite mărimi. Toate încăperile erau dotate cu apeducte din ţevi de lut, care treceau prin perete. Clădirea, în intregime, avea încălzire centrală, de tipul termelor antice. Aerul cald circula în spaţiul gol de sub podeaua de piatră încălzind-o.

Unele încăperi ale băii erau căptuşite cu lespezi de marmură.  În clădire era prevăzută o sală pentru odihnă după baie. Aici erau scaune şi o masa de piatră. Baia, fundaţiile careia s-au păstrat pînă în prezent, este una din cele trei feredeie făcute în prima jumătate a sec.XIV în diferite colţuri ale oraşului.

[în sus]Trasee turistice

Pensiunea Butuceni o locație turistică situată într-un loc pitoresc, care te încîntă cu peisajele ce se deschid înaintea ochilor. Amplasată într-o localitate cu dealuri stîncoase şi lunci, rîul Răut stă la straja liniştei şi păcii de aici.

Săpăturile arheologice demonstrează că acest loc pitoresc a fost populat cu mii de ani în urmă. La Agropensiunea „Butuceni" se păstrează obiecte restaurate din gospodăriile ţărăneşti. Fiecare obiect, piatră sau uneltă de muncă pot să povestească de originea poporului.