Balţan Iosif

Scriitor, poet şi traducător moldovean. S-a născut la 25 decembrie 1923 la Chișinău, unde a absolvit gimnaziul. A participat la cel de al doilea război mondial. În 1956 a absolvit Cursurile superioare de literatură de pe lîngă Uniunea Scriitorilor din URSS, iar în 1958 şi Institutul de literatură "M.Gorki" din Moscova.

Iosif Balțan a activat în cadrul Uniunii Scriitorilor din Moldova, a fost redactor-şef adjunct al revistei "Nistru" şi al săptămînalului "Cultura Moldovei". A condus secția scenarii a studioului „Moldova-film”.

Debutează în 1949 cu volumul de versuri "La straja vieţii". Au urmat apoi cărţile: "Poezii" (1952), "Din iureşul anilor" (1959), "Patru sute de privighetori" (1963), "De vorbă cu dragostea" (1965), "Cireşar" (1974) ş.a. Lirica lui Iosif Balțan se remarcă prin tendinţă meditativ-filosofică, claritatea mesajului artistic. Volumele de publicistică şi eseistică "Zile şi drumuri: Reflecţii, reportaje, evocări" (1961); "Sălăşluinţele frumosului" (1975) au reprezentat o nouă etapă în creația scriitorului. Eseurile despre L.Ucrainca, P.Tîcina, S.Neris, I.Erenburg, V.Cataev, I.Ivaşchevici, I.Tuvim, V.Nezval, T.Arghezi ş.a. se impun prin bogăţia informaţiei, laconismul interpretării. Iosif Balțan a tradus  din opera unor scriitori de vază (N.Tihonov, N.Hicmet, I.Tuvim, I.Erenburg, V.Scott, T.Dreiser, R.Kipling ş.a.).

Iosif Balțan s-a stins din viață la 18 septembrie 1975 și a fost înmormîntat la Cimitirul Central din Chișinău. Bustul funerar al poetului a fost executat de renumitul sculptor L. Dubinovschii.

Opere:

Traduceri:

 

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1423
Populația:
671 locuitori

Bogzeşti este un sat şi comună din raionul Teleneşti. Bogzeşti este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Satul este situat la 18 km de orașul Telenești şi la 86 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 671 de oameni. Prima mențiune documentară a satului datează din anul 1423.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.