|
Un cuplu din Căușeni a demonstrat că și la țară poți crea o afacere de succes
La marginea satului Ucrainca, nu departe de frontiera cu Ucraina, întîlnim una dintre cele mai mari ferme de oi de prin părțile Căușenilor.
Este vorba despre o afacere locală, a soților Stefanco, care cu ajutorul unui grant european, dar și cu propriile investiții, și-au extins ferma pînă la 240 de oi, iar în prezent producția anuală de brînză poate ajunge pînă la patru tone. Totul a început acum 11 ani, cu doar zece oi.
Tinerii au renunțat la viața urbană și au decis să se întoarcă la sat, unde au inițiat o afacere de familie. În 2016, soții Stefanco au cîștigat un grant european de 13 mii de euro. Cu acești bani au reușit să cumpere un răcitor de lapte, un pasteurizator și forme pentru brînză. Toate utilajele au fost importate din Bulgaria. Iar garajul tatei, a devenit în scurt timp o mică frabrică de brînză. Are și o sala de păstrare în care temperatura aerului nu depășește 10-15 grade Celsius – o temperatură normală pentru păstrarea brînzei.
Pe zi, tinerii produc pînă la 70 de kilograme de brînză. Un kilogram costă 80 de lei. Brînza o vînd de acasă, rareori ajung în piețe. Deși satul pare bine amenajat, în prezent, fiecare a treia casă este pustie. Iată de ce exemplu soților Stefanco arată că și la sate poți construi o afacere de succes.
Sursa:
- MAEIE clarifică: nicio schimbare în regimul de călătorie pentru cetățenii moldoveni în Israel
- Noi reguli pentru persoanele care pleacă în călătorie cu mașinile în Grecia
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- sec. XX
- Populația:
- 4 locuitori
Voitovca este un sat din cadrul comunei Cuzmin din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 13 km de orașul Camenca și la 163 km de Chișinău. Conform datelor din anul 2012, populaţia localității constituia 4 oameni. Satul Voitovca a fost înființat la începutul secolului XX.
Comentarii
(0)